22 decembrie 2024

Cât mai durează sentimentele într-o lume a seducției permanente?

Nu puterea îi face pe oameni mari, ci persistenţa sentimentelor. E din Nietzsche şi conţine un mare adevăr, pe care nu mulţi oameni îl ştiu. În niciun caz, nu-l știu cei care văd numai suprafaţa lucrurilor şi sunt ahtiaţi după putere, vrând să ajungă neaparat cineva. Și care mereu, în orice situație, vor să demonstreze ce grozavi sunt ei. În dragoste însă, bătălia pentru putere, pentru dominaţie, competiţia nu au ce căuta. Filosoful francez de mare popularitate, Alain Finkielkraut, în cartea sa „Și dacă dragostea ar dăinui”, pune mare accent pe descoperire, pe sentimentul de uimire permanentă în relaţia de iubire, mărturisindu-şi credinţa că există fiinţe infinit demne de a fi iubite. El însuşi a avut norocul să întâlnească o astfel de fiinţă, trăind cu partenera sa de viaţă de peste trei decenii. În opinia sa, cuvântul ar trebui să-l angajeze pe îndrăgostit. „Spunem te iubesc, dar nimeni nu se mai socoteşte obligat să respecte această făgăduială de eternitate. Mi se pare că dragostea lipsită de orice făgăduială nu e decât o modalitate a consumului.” Cât de trist sună acest lucru!

Bun, şi vine un alt cunoscut scriitor francez de succes, Frédéric Beigbeder (care a scris împreună cu Finkielkraut o interesantă carte, intitulată „Noua dezordine amoroasă”) şi recunoaşte că şi el este de acord cu această chestiune, făcând aceeaşi dureroasă constatare în romanul său „Dragostea durează trei ani”. Carte scrisă într-o stare de „profundă depresie”. El remarcă legătura strânsă dintre sentimentul dragostei şi cuvânt, insistând pe faptul că generaţia mai tânără se fereşte să folosească vorbe prea mari, preferând să rostească „te preţuiesc” în loc de „te iubesc”. Nuanţă foarte importantă, nu-i aşa? Beigbeder se recunoaşte un „romantic frustrat, un exasperat tenace”, un pesimist care vede cum dorinţa se toceşte, de la o vreme, într-un cuplu, pentru că trăim într-o lume a seducţiei permanente. Şi adaugă: „Totul contribuie la asta: cultul hedonismului, posibilitatea întâlnirilor virtuale, eliberarea tuturor imaginilor sexuale, în publicitate, în lumea modei… Aduce în discuţie apoi ideea că mai toţi scriitorii contemporani importanţi, şi aminteşte de Michel Houellebecq, de Philip Roth, înregistrează în scrierile lor acest „sfârşit al dragostei”, punctând cu umor faptul că el însuşi nu a reuşit să treacă pragul fatidic al celor trei ani în relaţiile sale. Dialogul dintre cei doi scriitori (pe care l-am descoperit, acum câțiva ani, într-o revistă) este unul foarte plăcut, relaxat, amuzant şi provocator.



Ce-i răspunde pesimistului Beigbeder, amicul său Alain Finkielkraut? Ei bine, el se arată convins de caracterul ireductibil al dragostei, văzută şi înţeleasă ca o posibilitate umană esenţială și de faptul că un partener poate fi unic, de neschimbat, inimitabil. Cât priveşte dragostea adevărată, aceea care va dăinui, ea presupune exigenţă, dar şi iertare, respect reciproc şi agapè. De-ar fi aşa de simplu! Să le poţi avea pe toate acestea! Mai ales agapè mă atrage, pentru că presupune un partener care-ți respectă personalitatea, te înțelege, îți cunoaște aspirațiile și este interesat de împlinirea ta pe toate planurile, de fericirea ta, și are grijă de asta, fără niciun pic de egoism. Agape este o dragoste spirituală, care se construieşte ca o uniune ce poate dura toată viaţa. Trebuie să ai însă şansa să întâlneşti acea persoană înzestrată cu spirit și cu altruism.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img