Filă de calendar academic
Reproducem textul Hotărârii Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la „â” şi „sunt” în grafia limbii române:
- Se va reveni în grafia limbii române la utilizarea lui â în interiorul cuvintelor şi a formei sunt (suntem, sunteţi), în conformitate cu hotărârile adoptate de Academia Română înainte de 1948, consecinţă a unui îndelungat proces istoric.
- Modul de aplicare a Hotărârii de la pct. 1 va fi stabilit de Prezidiul Academiei Române.
- Pentru celelalte reguli ortografice[,] se cere Comisiei de cultivare a limbii române, institutelor de lingvistică ale Academiei Române să facă acele propuneri pe care le consideră necesare ca urmare a dezbaterilor şi propunerilor care au avut loc în Adunarea generală a Academiei, la întrunirile lingviştilor şi în presă. Aceste propuneri vor fi supuse Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei, care le va înainta, cu eventuale amendamente, Adunării generale a Academiei Române, spre dezbatere şi aprobare.
Ce a urmat
Din punct de vedere instituţional, Academia Română, prin Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, a elaborat o nouă ediţie, a V-a, a „Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie”, aprobată de Consiliul ştiinţific al Institutului şi apoi de secţia de specialitate a Academiei Române, în 16, respectiv 31 ianuarie 1995. În acelaşi an, Editura „Univers enciclopedic” tipăreşte (la Imprimeria „Ardealul” din Cluj-Napoca) această ediţie. Pe copertă (de Veniamin & Veniamin), în prim plan apar â, alternativ cu î, şi sunt.
DOOM-ul tace?
Nu. Ediţia a II-a, din 2005, precizează că „s-au operat tacit modificările impuse de Hotărârea Academiei Române – cu care publicul este deja familiarizat – privind înlocuirea, în majoritatea situaţiilor, a lui î cu â în interiorul cuvintelor şi substituirea unor forme ale verbului a fi cu sunt, suntem, sunteţi” („Notă asupra ediţiei”, p. XIII).
Realitatea de după 30 de ani
Urmare a unor aprinse dezbateri în presă ori în lucrări editoriale (cu precădere din zona universitară ieşeană), unele publicaţii au refuzat aplicarea Hotărârii Academiei Române din 17 febr. 1993, rezultând o ortografie dublă. Este cazul săptămânalului „Dilema veche” sau al unor publicişti cărora redacţiile gazetelor la care colaborează le respectă opţiunea.
Are vreo datorie Academia Română?
Da. Aşteptăm din anul 2005 o promisă nouă ediţie, a şasea, a „Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie”, după cele din 1960 (ediţia I), 1965 (ediţia a II-a), 1971 (a III-a), 1983 (a IV-a, imediat după DOOM1, din 1982).