Liderii UE se declară, din nou, preocupați de problema „dezinformării” și ar dori să reglementeze puțin mai drastic domeniul informativ pentru a proteja cetățenii amenințați să primească tot felul de fake news. Aceeași preocupare au avut-o și în timpul „pandemiei”, când liderii europeni erau înspăimântați că lumea nu va înghiți pe nemestecate poveștile despre vaccinuri și milioanele de doze cumpărate fără licitație vor rămâne neutilizate.
Ați înțeles, cred, că problema dezinformării și a propagandei este mai complicată iar autoritățile nu sunt îngrijorate de faptul că populația ar putea fi expusă unor știri false cât de faptul că lumea ar putea ieși de sub influența propagandei și manipulării practicate de UE.
Același lucru se întâmplă și în cazul războiului din Ucraina. Atât SUA, cât și UE, sunt interesate mai degrabă să țină populația sub influența propriei propagande pentru a evita problemele delicate care ar putea să apară atunci când oamenii ar începe să pună sub semnul întrebării „adevărurile” livrate de „sursele oficiale”.
De aceea, după ce ani de zile ni s-a spus cât de rea a fost cenzura practicată de regimurile comuniste și câtă propagandă am înghițit sub aceste regimuri, astăzi, cele mai democratice regimuri din întreg Universul cunoscut apelează fix la aceleași metode practicate de regimurile dictatoriale. Ni se spune că e spre binele nostru. Ce noutate! Și pe vremea comuniștilor ni se punea aceeași placă: sursele occidentale erau cenzurate pentru a nu fi expuși propagandei nefaste capitaliste.
Baletul politic occidental din zilele noastre face, însă, perfect acceptabilă ideea de cenzură. Așa se face că, în numele libertății de exprimare, UE interzice televiziuni și site-uri. În unele țări ale UE, cum ar fi Țările Baltice, jurnaliști și bloggeri sunt la închisoare, acuzați de propagandă rusească sau spionaj. Ce e interesant este că, de fiecare dată când o țară ne-occidentală arestează vreun jurnalist care lucrează pentru media din SUA sau UE, americanii sau europenii sar imediat și acuza că e vorba de o arestare politică și cer eliberarea imediată a ziaristului. Acum se pune frumos batista pe țambal. Și nu e doar problema țărilor UE; Serbia care nu face parte din Uniunea Europeană, este somată de autoritățile brixelleze să interzică posturile TV rusești, sub amenințarea sancțiunilor.
Cum spuneam, cenzura europeană este spre binele nostru, ne apără de propaganda rusească. Acum să nu se creadă că Rusia nu face propagandă și nu este activă în războiul informațional. Problema este, însă, pe de o parte că toată lumea face propagandă, atât UE cât și Rusia iar, pe de altă parte, că nu tot ceea ce este etichetat ca „propagandă” rusească este propagandă rusească.
Și aici este cea mai mare problemă: cine și cum determină că o informație este sau nu dezinformare rusească? Pentru că am întâlnit, în ultima vreme, o mulțime de informații etichetate ca propagandă care, de fapt, erau despre nemulțumirile unor factori interni la adresa autorităților naționale sau europene. Desigur, orice autoritate este tentată să eticheteze criticile la adresa sa drept dezinformare și fake-news; o bună parte din populație va și crede asta. Doar că, procedând astfel, autoritățile respective copiază un comportament totalitar pe care îl critică oficial și-l atribuie inamicilor.
Până la urmă, o discuție referitoare la cenzură/libertatea presei ar fi doar o problemă academică dacă nu ar avea consecințe dramatice asupra vieților unor oameni. Deocamdată, asupra noastră consecințele sunt doar economice; mai dramatice sunt consecințele care cad asupra cetățenilor ucraineni. Cenzura europeană nu vă arată imaginile cu militarii ucraineni care rețin bărbații pe străzile orașelor pentru a-i înrola cu forța în Armată. Sunt imagini banale în orașele ucrainene, dar interzise în media europeană.
Cetățenii luați cu forța de pe stradă sunt trimiși, apoi, după o pregătire de numai câteva zile, în linia întâi pentru a întârzia avansul trupelor rusești, în vreme ce trupele ucrainene mai antrenate și pregătite sunt ținute în rezervă. Pierderile în rândul acestor civili militarizati peste noapte sunt imense, speranța lor de viață pe linia frontului fiind de doar 4 ore, dar Occidentul nu este deranjat de acest aspect câtă vreme ține ascuns acest gen de informații.
