7 noiembrie 2024

Inca o promotie de agenti de penitenciare de la Târgu Ocna

Sarbatoare la Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare de la Targu Ocna. O noua promotie de agenti de penitenciare a absolvit cursurile institutiei de invatamânt. Noii agenti si-au ridicat gradul in cadrul unei Festivitati de absolvire care a avut loc la sediul unitatii. „A fost prima promotie cu 275 de elevi, fata de 200 cât pregatim în mod obisnuit, a fost prima promotie care a fost scolarizata în doua centre de învatamânt, unul la Târgu Ocna si unul la Structura de învatamânt Arad, unitate arondata Scolii Nationale de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Târgu Ocna, a fost din pacate si prima promotie care finalizeaza anul scolar în luna noiembrie si nu în august asa cum ar fi fost firesc”, a declarat inspectotul de penitenciare Silvia Vatavu, purtatorul de cuvânt al SNPAP Tg. Ocna. Cu aceasta ocazie a fost premiata si sefa promotiei 2012, agentul de penitenciare Mihaela Eugenia Filipoiu, care a absolvit cursurile cu media 9,88. Numele ei va aparea si pe placa de onoare a scolii. Toti tinerii care au imbratisat aceasta meserie au primit aprecierea conducerii scolii la care au invatat. „Pentru noii agenti care au intrat acum în marea familie a lucratorilor de penitenciare, absolvirea nu reprezinta un final, ci mai degraba un nou început. Ei vor merge în unitatile în care au fost repartizati, cu încrederea deplina ca sunt pregatiti sa faca fata oricaror provocari si sa dovedeasca ca sunt buni profesionisti, sa tinda spre teluri mai înalte, pentru ca vor lucra într-un sistem care încurajeaza deschis competitia si evolutia în cariera”, a mai spus Vatavu.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014