Mai țineți minte românii care-și puneau „Je suis Charlie”? Pe ăia care donau pentru Notre Dame? Sau ăia care boceau la incendiile din Australia? Ei, bine, pe aia îi doare la bască de Turcia și Siria. Ei lăcrimează la comandă și băieții care le controlează viața nu au dat comanda necesară pentru empatie…Se știe că de empatie trebuie să beneficieze doar eroii planetari…
Acum, serios, știți că a fost cutremur și în Siria? Nu prea știți; n-aveți cum. Toată lumea vorbește doar de Turcia, despre Siria nu spune nimeni o vorbă. Că nu e voie. Și mai rău decât atât, în vreme ce toată lumea se agită să ajute Turcia, țară care a deschis conturi speciale pentru a primi bani, Siria nu are voie. Siria se află sub sancțiuni occidentale de foarte mulți ani, cam de când președintele nu a vrut să plece pentru că așa voiau americanii și s-a încăpățânat să lupte și să reziste asalturilor teroriștilor. A întrebat cineva Ambasada Siriei unde să doneze bani pentru victimele cutremurului. Răspunsul a fost că doar la cutia de donații de la Ambasadă, sancțiunile occidentale nu permit reprezentanței Siriei din România să dețină un cont bancar. Nici măcar pentru a primi donații pentru sinistrați.
Așa se face că, în vreme ce vreo 45-50 de țări și-au anunțat ajutorul pentru Turcia chiar în ziua cutremurului, pentru Siria au anunțat că vor trimite ajutoare doar câteva: Rusia, Iran și Irak. Rusia are deja mii de militari în țară care deja au început să caute sub dărâmături; Iranul, care a fost lovit acum câteva zile, la rândul sau, de un cutremur, a anunțat că va trimite ajutoare iar Irakul, care încearcă să-și găsească locul în zona, a anunțat că va ajuta și el. E drept, a mai anunțat că ar putea ajuta cu ceva și Israelul, țară care bombardează săptămânal Siria. Nu e ironic?!
Revenind la ideea de la început, chiar nu vi se pare ciudată atâta lipsă de empatie în societatea românească? Adică, când vreo țară occidentală sughiță, ne repezim să-i urăm sănătate, ne punem steagurile la poza de profil, postăm scrisori lacrimogene, ne facem griji pentru locuitorii de acolo, dar când este vorba despre o țară mai apropiată de noi ca bogăție, ni se fâlfâie. E și asta un indicator al sănătății mintale pentru un popor fascinat de rudele sale bogate, care preferă să le imite în comportament și care nu vrea să știe de verii săi desculți, deși nici el nu este mai breaz sub hainele nemțești cumpărate după ce și-a vândut casa părintească.
