Îmi revăd niște însemnări răzlețe despre întâmplări, lecturi, pentru că am o mulțime de fișe, colorate unele (în funcție de stările mele de spirit din acele momente), pe care le recitesc, din când în când. Mă opresc acum la una de culoare galbenă, unde îmi notasem câte ceva după lectura cărții lui Radu Paraschivescu, „Maimuța carpatină”. Îmi place autorul pentru că iubește limba română, are umor, și preferata lui, dintre femeile frumoase, este Monica Bellucci, la care și eu mă uit cu mare admirație. Mai ales când mi-amintesc ce rol superb a făcut în „Malena”.
Și, în carțulia despre care vorbeam, găsisem la capitolul „Obiceiuri româneşti de tranziţie”, în rândurile în care este vorba despre turismul frenetic în străinătăţuri, noul hobby al conaţionalilor noştri (în ultima vreme, au dat buzna în Egipt), următoarea invitație de-acum câteva decenii: „Vizitaţi Uniunea Sovietică până când nu vă vizitează ea pe dumneavoastră”. Dar de câtva timp, cu războiul de la granița noastră, cui îi mai vine să râdă la gluma asta?
Românii au devenit adevărați globe-trotteri, pentru că au fost ținuți în țarc atâta amar de vreme, aproape o jumătate de veac, iar acum își iau revanșa, mișună peste tot. Dincolo de pasiunea asta exagerată pentru turism, în care scriitorul descifrează un fel de răfuială cu trecutul, același tip de reacție vindicativă este ilustrat și de vorbitul tare. Peste tot, pe stradă, în magazine, în mijloace de transport, oamenii sunt din calea-afară de sonori. Mai cu seamă cei tineri, deși ei nu au ce revanșă să-și ia, de vreme ce nu au trăit în sinistrele vremuri de teroare, de strictă supraveghere, cu organe de represiune, cenzură și turnători, când oamenilor le era frică și de umbra lor și vorbeau doar pe la colțuri, în familie sau în cercuri restrânse de prieteni. Cei în vârstă își fac mai rar auzită vocea, cui îi mai pasă de ei?, iar pe cei care sunt „vocali”, cine-i ascultă, de fapt? Ăsta-i neajunsul, că poţi spune orice acum, tot degeaba, însă. Nu se rezolvă nimic și totul este luat în ușor, iar fapte grave nu au consecințe. Așa că românii au devenit campioni în gimnastica adaptabilităţii, sunt inventivi, ingenioși, ca să găsească, oricând și rapid, portițe de scăpare, da, la asta suntem ași, conchide Radu Paraschivescu. Ingeniozitatea acesta e vecină uneori cu geniul, mai spune autorul „Maimuței carpatine”. Iar urmarea este un permanent tranzacţionism, orice putând fi vândut, pus, fără niciun scrupul, la tarabă.
Nu-mi plac maimuțele și maimuțăreala, cabotinii, fariseii, indivizii cu apucături urâte și ascunzișuri sufltești. Eroii mei sunt oamenii puternici, profunzi și buni, cu atitudine demnă în faţa vieţii. Oamenii cărora le este străină josnicia, care nu trădează și nu se trădează pe sine. Să nu te laşi folosit de nimeni este un crez al meu, l-am găsit formulat așa la Erasmus din Rotterdam, un „homo per se”. Să ai tăria de caracter de a rămâne tu însuţi în orice împrejurare, să gândești și să simți liber, asta mi s-a părut important, întotdeauna. De aceea, desi sunt altruistă din fire, m-am ferit mereu să servesc cauze care nu erau ale mele. Sunt idealistă şi doritoare de frăţie universală, aşa scrie şi în zodia mea, în care tocmai am intrat, Vărsătorul. Un pic cu capul în nori, luată de aer, de visare, sunt, în același timp, lucidă și îmi ţin picioarele bine înfipte în pământ. Zodia mea e de aer, dar e un semn fix, al oamenilor pe care nu poți să-i clintești ușor din convingerile lor, nu le poți spulbera frumoasele iluzii. Buhuhu la zodie, la luna șuie…, cum sună descântecul Domnișoarei Hus, la care-mi fuge gândul acum, în februarie, care e luna iubirii.
