În artă, și nu numai, e bine să nu valorizezi doar tradiția și să te ții de un canon, în defavoarea noului, a inovației, a experimentului. Teatrul, care este o oglindă a vremurilor, este și el într-o continuă prefacere, pentru că lumea se schimbă, ceea ce știam, dar aflăm și văzând spectacolul cu „Uzina artiștilor”, recenta premieră a Teatrului Municipal „Bacovia”. Care va contraria poate spiritele mai conservatoare, fără organ pentru un spectacol nonconformist, ce aruncă în aer convențiile, după ce le devoalează, tratându-le cu maximă ironie. Textul „Uzinei” este scris la două mâini, autori fiind Matei Lucaci Grünberg și Sever Bârzan, care și-au unit forțele și au scos la iveală un text inteligent, ironic, spumos, o „comedie tristă”, pentru că, întotdeauna, o comedie reușită are un sâmbure amar. „Râd ca să nu plâng” spunea Beaumarchais, care a scris câteva sclipitoare piese în genul comic.
Foarte pe scurt, am să spun că „Uzina artiștilor” pune la lucru, într-un chip îndrăzneț, proaspăt, formula teatrului în teatru, făcându-ne martori ai intimității actului de creație dintr-un teatru. Participăm la repetițiile pentru un spectacol cu piesa „Istoria României povestită în nunți și înmormântări” și ni se dezvăluie lucruri petrecute în culise, asistăm la căutările, neliniștile, frământările actorilor, la disputele acestora cu regizorul și la tensiunile dintre ei, având la bază animozități, rivalitate, frustrări, bârfe, invidie, trădări. Se plătesc polițe și se încing chiar bătăi. Nu lipsesc notele condimentate, amorurile de teatru, gelozia, precum și alte complicații și situații anapoda. Și nici tragicul, pentru că, în toiul acestor repetiții pentru un spectacol nu oarecare, ci unul pus la cale expre pentru câștigarea unui premiu UNITER, cel mai râvnit în breaslă, un actor în vârstă și cu probleme, însingurat, alcoolic, Nea Matei (care nu apare în piesă) se hotărăște să părăsească scena lumii acesteia. Pentru că, nu-i așa?: „Lumea întreagă e o scenă și toți oamenii-sunt actori/ Apar și pier cu rândul, fiecare”. Ce tristă ironie a sorții! În timp ce unii se zbat pentru faimă, gloriole de o zi, orbiți de ambiție, împunși de vanitate, indiferenți la dramele celor de lângă ei, alții suferă în tăcere, negăsind soluție decât în sinucidere. Despre marele rău al indiferenței, al lipsei de empatie vorbește spectacolul „Uzina artiștilor”, care este, totodată, și o reflecție asupra condiției de actor și un omagiu pentru toți lucrătorii în această „uzină”, pe afiș fiind trecuți, pe lângă actori, regizor, scenograf etc, toți cei care fac posibilă ieșirea la public a unui spectacol: tehnicul, oamenii din ateliere, de la cabine, mașiniștii, sunetiștii, plasatoarele, sufleorul, impresarii.
Există „mise en abyme” și metatext în eșafodajul piesei (cam stufoasă, totuși), care pune în discuție și evoluția esteticilor teatrale, aruncând, de-a valma, nume de regizori celebri, directori de școală, de curente, până la teatrul post-dramatic al lui Lehmann, tot acest rapid excurs fiind făcut, spre informarea spectatorilor, cu umor „conținut”, de actorul Alex, alias simpaticul, șugubățul Ștefan Huluba. Asta ca să se știe că „teatrul înseamnă cultură”, după cum declară ritos regizorul, bine, cu relief interpretat de Matei Bogdan, care înșiră, la modul didactic, plicticos, un decalog în acest sens, combătând ideea de distracție, de divertisment în teatru, „un templu al artei”.
Dar teatrul înseamnă, în primul rând, echipă, pentru că este o artă colectivă, iar în acest spectacol chiar vedem o echipă bine sudată, tânără, dinamică, mlădioasă, adaptându-se inteligent la mai multe stiluri de joc, într-un spectacol de declarată factură eclectică, în genul unui „musical istoric”. Regizorul Matei Lucaci Grünberg, dotat și cu un incontestabil talent de scenarist, de dramaturg, are un apreciabil simț al comediei (îmi place că are și autoironie) dă coerență diferitelor fragmente de text și, după o primă parte, cea cu alegoria Micii Uniri, care e cam lungă, imprimă un ritm adecvat acțiunilor scenice, operând un bun decupaj al scenelor de efect. A făcut o distribuție potrivită și a condus cu pricepere jocul actorilor, care sunt foarte credibili în personajele lor de familie teatrală. Se vede că le cunosc îndeaproape, așa că rolurile sunt căptușite din interior. Pe doi dintre ei i-am amintit deja, și acum îi numesc pe Bianca Babașa (care și cântă bine, pe lângă prezența plăcută, calină), Minodora Broscoi (excelentă, cu o nervozitate de țânțar, interpretând savuros o actriță activistă, dornică mereu să iasă în față), Florina Găzdaru, Daniela Vrînceanu (actrițe cu experiență, cu un dozaj atent al nuanțelor pentru diferitele stări), Corina Goranda (o „actriță conflictuală” exact creionată), Valentin Braniște (cu precisă măsură în „singurul rol de non-artist”, modest, decent, băiat bun la toate), Bogdan Buzdugan, Tudor Hurmuz (ambii în vervă), Vlad Nicolici (pregnant, polivalent, fiind și muzician). Cu toții se mișcă bine (coregrafia: Filip Stoica), luând foarte în serios ceea ce înseamnă greul, spectaculosul necesar unui musical. Scenografia eficient gândită este semnată de Raluca Alexandrescu, grafica (dar și asistența de regie) de Bogdan Tulbure, muzica originală și sound design-ul, creatoare de atmosferă, de fapt, un veritabil personaj, îi are drept autori pe Sever Bârzan și Andy Horjea, iar light design-ul a fost asigurat de Costi Baciu.
„Uzina artiștilor” este un spectacol despre oamenii scenei, care alcătuiesc o familie, conflictuală, nu întotdeauna armonioasă, în care regăsim tragicomicul existenței noastre. Doar că familia de artiști are darul de a da viață unor povești, mai vesele, mai triste, mai de-a râsu’-plânsu’, care ne mișcă sufletele, ne trezesc emoție, și de aceea publicul îi îndrăgește pe cei care o alcătuiesc. Ceea ce s-a văzut și la premiera băcăuană a piesei, spectatorii aplaudând îndelung la sfârșitul unei reprezentații (și chiar în cursul ei) la care au participat activ, cu mare bucurie.
