24 noiembrie 2024

O privire naţională şi una internaţională

La început sau sfârşit de an, se întocmesc bilanţuri, clasamente, analize, prognoze, pe diferite domenii, sectoare sau la nivel naţional. În general, puterea politică marjează pe acei indicatori care o avantajează în faţa electoratului. Sunt organisme, instituţii, cu experienţă în domeniu care, anual, trimestrial, procedează la studii cu impact global sau zonal, devenind celebre şi veridice de-a lungul anilor. Puţine dau greş sau depăşesc limitele rezonabile oricărei prognoze. Nu am rămas surprins, zilele acestea, să citesc două noi statistici, una la nivel naţional şi o alta la cel global, în care România se află în coada unor asemenea clasamente.

Aşadar, în România sunt 18.000 de biserici, 15.000 de agenţii cu „păcănele”, 13.400 de case de pariuri, 9.700 farmacii, 4.600 de bănci, 15.100 de cabinete stomatologice, 1.900 agenţii loto. Fără comentarii, sursa continuă şirul informaţiilor: Avem 1520 de biblioteci publice, 1.500 licee, 4.000 de şcoli primare şi gimnaziale, 1.200 grădiniţe, 760 muzee, 580 de spitale, 400 cămine pentru vârstnici şi 90 de cinematografe. Vă întrebaţi poate la ce şi cui folosesc asemenea informaţii/statistici. Este evident că nu au rolul de a amuza.



Un clasament cu pretenţii de a fi cuprins aproape toate ţările, mai exact 167, plasează România (iar şi iar, a câta oară!) pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi pe 62 în lume. Este vorba de capitolul democraţie. După criteriile stabilite de The Economist, autorul analizei şi clasamentului, România are o democraţie deficitară, având în vedere cinci categorii: procesele electorale şi pluralismul, funcţionarea guvernului, participarea politică, cultura politică şi libertăţile civile. Să mai adăugăm că studiul are patru zone de clasificare: regimuri autoritare, regimuri hibride, democraţii deficitare şi democraţii depline. Pentru a vedea cum stăm, faţă de unele ţări din aceeaşi zonă geografică, Bulgaria este pe locul 57, Ungaria pe 56, Polonia pe 47, Austria ocupă locul 20, cu o democraţie deplină, R. Moldova ocupă un meritoriu loc 69. Cu regim hibrid, în Europa sunt şase ţări: Turcia – 103, Bosnia – 97, Kosovo, Georgia – 90 Ucraina – 87, Armenia – 82. Cu regim autoritar se înscrie Rusia, apoi Haiti, Burchina Faso etc. Opt din primele 10 ţări  ale clasamentului se află în Europa de Vest, pe primul se află, de mai mulţi ani, Norvegia. SUA este pe locul 30, iar Marea Britanie pe 18. Şi încă două informaţii, doar 8 la sută din populaţia globului trăieşte într-o democraţie deplină, iar mai mult de o treime trăieşte sub regimuri autoritare. Mai este mult de muncă la rădăcina omenirii.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014