26 noiembrie 2024

Ultrascurte

Lidl anunță că va pune în practică un program de alimentație rațională, crescând proporția de produse „sustenabile și cu amprentă mică de carbon”, pe bază de plante.

„Muntele” Teufelsberg pare o anomalie pe terenul aproape plat al Berlinului. Și chiar este.  „Muntele” a fost ridicat prin depozitarea resturilor de moloz provenite din ruinele clădirilor orașului, în urma bombardamentelor și luptelor din WW2.  Teufelsberg = Muntele Diavolului, în traducere.



Ultima modă în Ucraina: Comisariatul militar comandă mâncare iar când curierul aduce comanda, i se înmânează ordinul de chemare…

O doamnă ministru de interne dintr-o țară vecină și soră s-a sictirit pe mașina de serviciu Toyota Landcruiser și a vrut neapărat Skoda Kodiaq. Dacă doamna a vrut, s-a executat, s-a mers la reprezentanță și s-a cumpărat o frumoasă Skoda, în configurația dorită de madam. Cum a văzut-o, doamna ministru s-a isterizat. Ea se gândise la o Skoda neagră și i s-a adus o Skoda bleu. Nu i se potrivește culoarea.  Așa că Skoda a fost băgată în garaj și doamna ministru merge cu Toyota până când reprezentanța aduce o Skoda neagră care să fie schimbată pe Skoda bleu…

Știați că încă se mai fac vreo 80.000 de teste COVID (PCR și antigen) în România în fiecare săptămâna? Evident, față de 620.000 pe săptămână acum un an e aproape nimic. Și totuși, cineva încasează pentru asta.

Istorie mai puțin cunoscută. URSS a stins un incendiu la un puț de gaz folosind o bombă nucleară. S-a întâmplat în Uzbekistan, în 1966, și a fost folosită o bombă de 30 kT.

Ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas, a declarat că, deși Lituania nu are tancuri de trimis în Ucraina, s-a alăturat parțial așa-numitei coaliții „leopard”.  „De fapt, ne-am alăturat parțial”, a declarat ministrul Apărării, „da, nu avem tancuri, dar avem o părere despre tancuri”.

De la Dionisie cetire: Băieții și fetele care făceau zid în apărarea urșilor care se dedulceau la oile și porumbul oamenilor, cer, acum, uciderea câinilor maidanezi pentru că nu mai pot oamenii să facă jogging prin habitatul lor… Ce-i, mă, nu vă mai plac animalele sălbatice? Nu mai au dreptul la teritoriu? Nu mai au dreptul la viață? Acum trebuie omorâte pentru că s-au înmulțit peste măsură și amenință oamenii? Parcă era vina oamenilor că urșii strică recolte, atacă animalele domestice și, ocazional, mai molfăie și câte un țăran…Eu zic să vă hotărâți și să aplicați aceeași măsură și în cazul urșilor, și în cazul câinilor. Că nu se poate fiecare cu măsură sa…

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014