Biblioteca Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, expune, pentru public, din colecția de carte proprie, câteva volume despre biologia marină, ştiinţă care se ocupă cu studiul vieții în bazinele oceanice, a diversității viețuitoarelor marine. Ea se ocupă și cu studiul organismelor terestre și aeriene care depind direct de mediile de apă sărată pentru procurarea hranei și satisfacerea altor nevoi ecologice. Primele informaţii despre viaţa acvatică din apele marine ne vin de la Aristotel. Au urmat numeroşii navigatori europeni care, pe lângă obiectivul lor comercial, au încurajat dezvoltarea ştiinţelor naturii. Prima lucrare publicată, în 1768, Historia Fucorum, aparţine lui Samuel Gottlieb Gmelin- medic, naturalist și explorator, însă naturalistul britanic Edward Forbes (1815–1854) este în general considerat ca fiind fondatorul științei biologiei marine. Un merit deosebit l-a avut şi Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluționiste, cât, mai ales, în anii ’50, oceanograful Jacques-Yves Cousteau.
În anul 1950, În România, Grigore Antipa face prima expediţie de cercetări în Marea Neagră în anul 1893, iar profesorul Ioan Borcea este cunoscut ca fiind savantul care a introdus oceanografia ca ştiinţă în ţara noastră şi cel care a fondat Staţiunea Zoologică Marină de la Agigea care a devenit, în timp, cea mai puternică şcoală românească de oceanografie în special.
Expoziţia de carte pe această temă poate fi vizitată până pe data de 14 februarie 2023, cei interesaţi, mai ales elevii, au ocazia să afle de la specialiştii muzeului informaţii fascinante, curiozităţi şi realităţi extraordinare ale mediului acvatic.