Multă lume nu-l suferă pe Țiriac. Poate, din cauza atitudinii deseori obraznică pe care o afișează, când mai iese la rampă. Deh, e brașovean și, dacă-i urmăriți pe cei care provin din acea zonă (persoanele publice, în special), veți sesiza ușor insolența pe care o etalează. Evident, ar fi o greșeală să-i bagi pe toți brașovenii în aceeași oală, cum, de pildă, se întâmplă cu moldovenii despre care lumea spune c-ar fi toți bețivi (mai ceva decât alții). Ori dac-amintim despre ostilitatea dintre ardeleni și „miticii” din București.
În fine, posibil ca unii să nu-l înghită pe Țiriac și din cauza averii pe care, se zice, ar avea-o. Căci știți cum e lumea … pizmașă rău. Nu discutăm despre cum a reușit să adune atât bănet, pentru că nu cred c-ar folosi cuiva. Omul e bogat și gata! Aparent, miliardarul pare a fi un tip ok, doar că derapează cam des în fața camerelor de filmat, din păcate, pe teme extrem de sensibile.
N-ar fi deranjat dacă ar fi stat mai la locul lui, așa cum o fac mulți dintre bogații României (numai dac-ar fi să-i amintesc pe cei doi frați de la noi, din oraș, pe care nu-i vezi, mai deloc, apărând în presă, concentrându-se doar pe ce știu mai bine – să facă bani). Problema apare când afli că lupul moralist care le oferea sfaturi, mai toată ziua, „needucaților” de la noi, a semnat un angajament cu detestata Securitate. Dom’le, pe mine chiar nu mă interesează că are omul 33 de copii (dintre care 3 recunoscuți, restul, de 30, din flori), și nici că se fălește penibil cu sutele de mașini de lux. Nici măcar că e un zgârcit cu diplomă, nu mă conturbă.
Însă, chiar nu pot trece ușor peste miștocăreala pe care o face pe seama legăturii sale cu odioșii reprimatori ai anilor de tristă amintire. Adică, omul o dă în poante când e să explice cum au stat lucrurile pe-atunci, socotind că presa nu mai are subiecte și d-aia s-a luat de el. Păi, dacă nu presa, atunci cine s-o facă, boss? Chit că totul a plecat de la rivalii din Cluj ai magnatului pișicher? Or, omul cu bani cât China vrea acum să deruteze cumva lumea, arătând că, de fapt, pe lângă un mare sportiv (și nimeni nu poate nega asta), a fost … așa, un fel de informator glumeț, unul ceva mai descurcăreț decât alți colegi colaboratori.
Altfel zis, trece în derizoriu sinistra sa ipostază, mizând pe faptul că un limbaj mai colorat ar putea să-l facă pe român să uite de trecutul său neonorant. Din păcate, Țiriac cel mare și-a cam pierdut credibilitatea, cred că și în fața celor care, până mai adineauri, îl urmăreau cu un oarecare interes, încântați că omul le spune pe șleau lucrurilor. Și orice-ar spune vânătorul de mistreți, rămân interesante de aflat detaliile despre cum s-a strecurat omul atâția ani printre furcile regimului comunist. La modul cât de serios posibil. Fără glume, fără miștocăreală. Atunci să-l vezi pe pișicher cum o mai dă în bancuri!
