Totul începe când părea că problema ar fi fost de acum închisă odată pentru totdeauna. Ioan fusese arestat. Capii credeau că au reglat conturile neutralizând acea persoană exaltată. Acel glas supărător a fost pus la tăcere. Prezenţa insuportabilă pusă într-un colţ întunecos al închisorii, de unde nu ar mai fi avut puterea să dăuneze.
Totul revenea la normalitate. În schimb există cineva care reîncepe. „De atunci Isus a început să predice…” Unul a fost redus la tăcere. Şi este îndată Altul care vorbeşte şi mai tare. Discipolii lui Ioan aveau motiv să se gândească că aventura a fost încheiată cu maestrul lor aruncat în închisoare. În schimb un Altul iese pe străzi să reia firul predicii întrerupte (ba mai mult, să înceapă discursul adevărat, pentru că cel al lui Ioan era numai pregătitor). Chiar atunci când păreau că se sting motivele speranţei, este momentul de a spera. Atunci când pare că nu mai este nimic de făcut, totul a reintrat în ordine, s-a liniştit, s-a resemnat, este cineva care se ridică în picioare. Puterea, închizând gura lui Ioan, lansează un semnal precis: este periculos de a se expune.
Din fericire, imitându-l pe Cristos, sunt totdeauna persoane care, în ciuda tentativelor de descurajare a tuturor iniţiativelor, nu se lasă intimidate, nu aceptă normalizarea, şi iese afară pentru „a predica”, deşi ştiu că îi va paşte aceeaşi soartă a Botezătorului, sau a Celuilalt care va fi condus direct la locul de osândă fără a trece cel puţin prin închisoare. Timpul deloc favorabil, clima dominată de frică, impresia că totul este inutil: iată momentul potrivit pentru a semăna.
Pentru a deveni disponibili pentru convertire, trebuie să cultivăm o nelinişte, o insatisfacţie mântuitoare. Parafrazând o frază celebră a lui Julien Green („Dacă cineva este neliniştit poate să stea liniştit”), putem să spunem: trebuie să ne îngrijorăm când suntem liniştiţi, riscăm mult atunci când suntem satisfăcuţi. Cristos oferă pacea sa celor care, mai întâi, au acceptat s-o piardă, s-au lăsat „neliniştiţi”.
Unde este un om, acolo este o posibilitate pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Şi numai ieşind peste graniţele restrânse ale naţiunilor, raselor, claselor, oamenii, implicaţi în aceeaşi mişcare de fraternitate, merg spre Împărăţia lui Dumnezeu. Ce ne costă să fim frați? Ce ne costă să fim buni?
Pr. Richardo-Dominic Baciu