Duminică, de Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Centrul „George Apostu” printr-un program complex, sub genericul „Iarăși Eminescu!”, m-am revăzut, după un număr bun de ani, cu Stelian Preda, venit la Bacău, cu prilejul amintit, pentru a-și lansa, într-o nouă ediție, îmbogățită, adăugită, cartea „Viețile unui vis: Teatrul”.
Am mai povestit, în alte rânduri, despre întâlnirea mea providențială cu domnul Stelian Preda, de la Botoșani, când mi-a acordat, cu o generozitate ieșită din comun, credit și m-a angajat în teatru, la secretariatul literar. Îi port o vie recunoștință pentru asta și pentru faptul că s-a purtat mereu ca un adevărat gentleman cu mine. Timp de patru ani am lucrat împreună și perioada aceea a fost una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Una romantică, plină de dragoste, de pasiune, de idei, de vise trăite cu ochii deschişi. Stelian Preda avea mari ambiţii în legătură cu teatrul, cu trupa. Căutam texte valoroase, şi aici colaborarea domniei sale cu secretariatul literar era foarte strânsă, pentru că Dorin Glăvan şi cu mine eram sfătuitorii lui, aşa ne considera. Ce mult mi-a lipsit, când am venit în Bacău, colegul meu Dorin și discuțiile pe care le aveam despre teatru și lume, în general, el având o solidă cultură filosofică. Aproape în fiecare dimineață, când nu era plecat în vreun turneu, domnul Stelian Preda discuta cu noi, numindu-ne „eminențele cenușii” ale teatrului, și puneam împreună țara la cale. În cartea pe care am parcurs-o, revăzând cu ochii minții toate etapele profesionale străbătute de actorul, regizorul și directorul de teatre (în patru rânduri) Stelian Preda, m-a impresionat plăcut atenția specială acordată celorlalți, din secțiunile intitulate: „Sfătuitori și colaboratori”, „Lacrimi pentru cei care nu mai sunt”, „Lacrimi de bucurie pentru cei care sunt” și tandrele declarații de dragoste pentru regretata lui soție, Lenuș, actriță păpușar, pentru fiica sa, Oana, actriță și ea, și pentru David Alexandru, nepotul mult iubit. Latura aceasta de om sentimental, duios chiar, când este vorba despre copii, mi-e foarte dragă la Stelian Preda, și mi-l apropie și mai mult. I-am descoperit și partea năstrușnică, jucăușă, de bunic care-l încurajează pe David să fie creativ, imaginativ, în carte fiind inserate câteva mici compoziții literare ale acestuia.
În structura compozită a volumului găsim o sumedenie de relatări, confesiuni, amintiri, interviuri, articole din presă, cronici de spectacole și alte tipuri de documente, corespondență (aici sunt și scrisori și versuri de la admiratori), câteva dorințe exprimate (în legătură cu refacerea cât mai grabnică a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani) și, desigur, fotografii, toate alcătuind o imagine cât mai aproape de adevărul unei vieți dăruite teatrului. Notez și existența unei secțiuni amuzante, numite „Picanterii din turnee”, care descrețește frunțile cititorului.
Pentru Stelian Preda, care a jucat în întreaga sa carieră peste 200 de roluri, cel mai drag rămâne Eminescu din piesa cu același nume a lui Mircea Ștefănescu. Și la lansarea cărții sale (prezentate de Alin Sebastian Popa), a ținut să rostească o strofă din „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, un moment emoționant. Stelian Preda sau visul împlinit, acela de a se dărui teatrului, în cei peste cincizeci de ani de activitate (de fapt, starea de pensionar i se pare, pe drept cuvânt, nepotrivită unui artist) și de a lăsa ceva în urma sa. „Actori, evitați singurătatea, între oameni, în public, pe scenă este viața”, ne spune Stelian Preda, și noi îl credem, iar pentru tinerii săi confrați ar fi bine să-i urmeze îndemnul. „Ce bine te simți când oamenii te iubesc”, mi-a scris el, „cu mare prietenie”, dedicația pe carte. Sunt întru totul de acord, dragă Stelian!
Nu închei înainte de a menționa că, la manifestarea de la Centrul de Cultură „George Apostu”, criticul literar Adrian Jicu ne-a făcut martorii unor interesante, precise, concentrate, fără inutile digresiuni, gânduri ale sale despre Eminescu, un „scriitor supracanonic” foarte actual, iar Eliza Noemi Judeu a susținut un recital poetic foarte reușit, surprinzând plăcut cu interpretarea originală a poemului „Eu nu cred nici în Iehova”, în timp ce Gabriel Gherghelaș ne-a încântat cu câteva frumoase bucăți muzicale pentru saxofon și clarinet.
