Te-ai gândit vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă făceai lucrurile diferit sau dacă, într-o conversație în contradictoriu, spuneai altceva? Ei bine, cred că acest lucru s-a întâmplat în viața fiecărei persoane, cel puțin o dată. ”Ce bine ar fi fost dacă făceam asta!” sau ”Ce bine ar fi fost dacă spuneam cealaltă!”… ”Lucrurile ar fi ieșit mult mai bine!”.
Dar dacă lucrurile au ieșit perfect așa cum sunt? De ce căutăm mereu să facem lucrurile perfecte când suntem conștienți de faptul că perfecțiunea nu există, că este doar un ideal imposibil de pătruns, un ideal în care lumea ar fi o copie a zilei de ieri. Căutăm perfecțiunea pentru ce?
S-a întâmplat de multe ori să am întrebări, iar și de mai multe ori să le formulez greșit. După acest fapt m-am întrebat mereu pe mine însămi: ”Ce ar fi ieșit dacă făceam totul corect?”. Ceea ce nu mi-am dat seama, însă, în astfel de situații, a fost faptul că nu există ”corect” sau ”greșit”, ”perfect” sau ”incorect”, ci doar o iluzie frumos plasată în ochii tuturor.
Greșelile există, acțiunile impulsive sunt peste tot, perfecțiunea este o mască a imperfecțiunilor. De ce aș vrea să fiu perfectă? De ce aș vrea să schimb trecutul? Unele lucruri aș vrea să le schimb – și sunt convinsă că la fel ați vrea și voi să faceți, în viețile voastre – iar imaginația poate crea iluzia că ”ar fi fost mai bine să”…. Problema e că nu mereu ne amintim că suntem speciali, tocmai pentru că putem greși, că suntem perfecți pentru că suntem imperfecți.
Lumea se teme de momemtul în care vom fi robotizați. Eu nu mă tem de acel moment, pentru că nu vor fi mașinării care ne conduc, ci o lume care vrea să atingă un ideal ce nu trebuie atins. O lume în care roboții ar conduce este o lume în care totul ar fi perfect. Fără greșeli, fără imperfecțiuni. O lume identică zi de zi.
Ne temem de lucruri greșite și vrem să schimbăm lucrurile ce ar trebui lăsate în mâna destinului. ”Dacă nu voi reuși?”, mă întreb deseori, dar e doar o voce mică ce se auto întreabă. ”Dar dacă vei zbura?”, mai aud, de departe, din interior. Trecutul e cel mai apropiat lucru de fantome, iar dorința perfecțiuni este cel mai mare dușman pentru noi, cu toate că noi nu suntem dușmanul perfecțiunii.
Oamenii spun, de obicei, că vor să fie perfecți. Ei bine mie mereu mi-a plăcut să fiu contrariul. Nu am fost niciodată la fel ca toți ceilalți. Deci pot spune cu mândrie că sunt imperfectă. Poate că o variantă mai mică a mea ar fi dezamăgită să audă că nu sunt perfectă. Dar eu, din prezent, sunt mândră că nu sunt perfectă. Plus de asta, unicatele sunt speciale dintr-un motiv, nu?
”Și dacă făceam…?” sau ”Dacă spuneam…?”, s-au auzit vocile în mintea mea. Apoi o singură voce a întrebat: ”Și dacă vei zbura?”.
Maria – Alexandra Vaman (clasa a VIII-a), elevă la Școala Gimnazială ”Dr. Alexandru Șafran”, membră a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
