24 noiembrie 2024

Paradisul efemer al orașului

Un bun și drag prieten din Bacău mă sună să-mi ureze, cum se obișnuiește, „toate cele bune pentru Noul An”. La final, ține să facă și o remarcă, anume cât de mult i-a plăcut ornarea centrului Bacăului cu ghirlandele luminoase de Crăciun și de Anul Nou.

Am remarcat, desigur, cu toții acest peisaj frumos, dar cred că ne-am surprins gândindu-ne și la edilul pe care – să o spunem pe șleau! – băcăuanii l-au cam criticat mai pe față, mai pe dos, până acum pentru unele aspecte ale prestației și prezenței sale în urbe.



Păreri și păreri, desigur, după gustul, după percepțiile fiecăruia, dar poate și după simpatiile sau antipatiile politice (pentru a nu spune chiar apartenențele de acest fel) ale preopinenților. Sau, de ce să nu credem că sunt și cetățeni care chiar judecă cinstit, fără nicio influență din partea cuiva. Cu un grup de colegi am traversat, într-o seară, spre Bacău, municipiul Moinești și am remarcat aceeași feerie de Sărbători în centrul orașului, pentru care l-am și felicitat pe primarul moineștean.

Nici prietenul meu băcăuan nu a ezitat să opineze, referitor la decorațiunile luminoase din centrul orașului, că feeria aceasta „ar putea spăla multe dintre păcatele edilului”. Fiecare cu opinia lui, cu percepția lui, dar și prietenul meu parcă ar avea ceva dreptate. Iar eu aș completa că a fost impresionantă și grandioasa feerie de pe Insula de Agrement la trecerea dintre ani, unde jocul de artificii a fost unul splendid, iar locul ales pentru spectacol unul foarte potrivit. Să-i dăm, deci, cezarului ce-i al cezarului! – cum scria evanghelistul Matei că ar fi spus la un moment dat chiar Iisus atunci când era ispitit de farisei.

La noi, alții gândesc și că asemenea „spectacole” urbane au doar scop electoral, că ele costă mult, în timp ce banii dați astfel ar putea „rezolva” alte și alte probleme. Pot avea și ei ceva dreptate, pentru că banii sunt mulți, în funcție de mărimea urbei și a spectacolelor. Dar, până la urmă, în viața pe care o ducem cum o ducem nu e nevoie și de puțină culoare paradisiacă? Deși o culoare a unui paradis efemer, ca în „ephemeria greacă” de altă dată.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014