De-o vreme, simt ca nu mai pot inspira/respira normal. Oriunde merg in spatiul public, duhneste a minciuna electorala grosolana. Se minte cu o nerusinare rara. Putinii care nu mint sunt asimilati in gloata raufacatorilor mincinosi, pentru ca e greu de realizat, intr-o mocirla a minciunii, distinctia dintre adevar si falsul fardat cu zambetele cele mai ticaloase. Ca sa evadez din cosmar, dau fuguta in biblioteca, in speranta unei dezintoxicari. De pe un raft, Radu Teodoru, cu „Biografii de razboi”, carte publicata de Editura „Eminescu”, prin 1980, imi spune: „Politica este indeletnicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie ori avortoni ai profesiei lor, se catara acolo unde se deschid robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de miliarde, consilii de administratie, conecesiuni si reprezentante. Ai tupeu, ai proptele, ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul ce imparte dreptatea, care arbitrezi morala, care reclama sacrificiul suprem.” As vrea din toata inima sa-i pun crosa la patina, dar nu pot. De pe un alt raft imi face cu ochiul Nichifor Crainic, semnatarul cartii „Zile albe, zile negre”, aparuta la Editura „Gandirea”, in 1991. Stiu cine a fost Nichifor Crainic, dar nu ma pot abtine sa nu-i dau dreptate, atunci cand ma apuca pur si simplu de guler si imi spune: „Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii,. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre oamenii politici ?” Incerc sa cersesc de pe rafturi o gura de optimism si-l consult pe Napoleon. Aiurea! Omul imi spune ca „in politica, prostia nu este un handicap”. Ma indrept, cu mai multa speranta, catre Jules Renard. „Eu sunt cinstit, domnule!”, zice un personaj. Un politician versat ii raspunde foarte serios: „Rau faceti, e o meserie proasta!” Gata, zic, ma voi sfatui cu un filosof-eseist, cu Albert Camus. Poate scap de… Dar omul ii da inca un avant marii mele lehamete: „Nu este mai putin moral sa jefuiesti cetateni de rand decat sa inventezi indirect taxe pe bunuri fara de care acestia nu pot trai”. Taraie telefonul. Unul dintre sefi, delicat, ca orice sef, imi zice c-am lasat-o mai moale cu scrisul. Nu mai pot, zic. Orice subiect abordez, duhneste electoral. Taraie iar telefonul. Va invitam, zice vocea, la lansarea candidatului nostru… Vin, daca-mi promiteti ca nu spuneti minciuni. Ha, ha, ha!, izbucneste omul. Ha, ha, ha! Eu, macar, sunt un mincinos sincer… Ha, ha, ha!
Ion Fercu
Cinstea, o meserie proasta…
