În perioada 7-11 decembrie, un grup de cercetași de la Centrul Local Insula Cercetașilor Bacău s-a alăturat delegației din România pentru a participa la ceremonia de distribuire a Luminii Păcii de la Betleem. De această dată evenimentul a avut loc la biserica Neuottakring din Viena, unde au participat 19 țări din diferite colțuri ale lumii, de la țări europene precum România și Polonia, la țări din America de Sud cum ar fi Argentina.
“Proiectul “Lumina Păcii de la Bethleem” a fost inițiat în 1989 de către cercetașii din Austria, pentru a promova Pacea și Dialogul Ecumenic între confesiuni. Din anul 1995 mesajul acestei manifestări a fost definit ca un mesaj de pace adresat fiecărui om ce primeşte această Lumină în casa sa. An de an, scopul acestei iniţiative este de a duce Lumina Păcii la cât mai mulţi oameni, de a le purta acestora mesajul de pace, de a încuraja pe oricine, dar în special pe cercetaşi, prin această acţiune internaţională, să creeze Pacea, nu doar să vorbească despre ea, prin a începe să fie toleranţi în cadrul diferitelor grupuri etnice, culturale, politice ori religioase.
Anual are loc la Viena o ceremonie ecumenică (o ceremonie religioasă la care participă reprezentanți ai diferitor confesiuni creștine: catolici, ortodocși, anglicani, protestanți, evanghelici etc.) în care se oferă ca simbol o flacără aprinsă de la Grota de la Betleem. Împărțirea acesteia semnifică angajamentul cercetașilor de a promova ecumenismul, dialogul între confesiuni și PACEA ca modalitate de a relaționa cu ceilalți, fie că vorbim de relația cu cei din jur, de relații între țări, între confesiuni/ Biserici. Cercetaşii poartă Lumina în biserici, spitale, azile de bătrâni, case de copii, instituţii publice, celor implicaţi în administraţie, politică, cultură, chiar şi deţinuţilor, celor săraci, bolnavi şi singuri din comunităţile lor.
În România Lumina Păcii este adusă încă din 1996, iar din 2007 Lumina este distribuită tuturor cercetaşilor din Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” indiferent de religie.”
La ceremonia de anul acesta au fost prezenți peste 1400 de cercetași, dintre care și o delegație de 80 de cercetași din România. Din delegație a făcut parte și grupul de 7 cercetași din Bacău, format dintr-un lider însoțitor și 6 tineri. Aceștia au plecat cu dorința de a aduce Lumina Păcii și la noi în oraș, așa cum fac deja de mulți ani încoace.
Mesajul de pace al ceremoniei de anul acesta a fost “Plantează un copac în speranța păcii”. Astfel, la începutul ceremoniei participanții au putut scrie și adăuga o frunză cu dorințele și aspirațiile personale într-un copac al tuturor. Așa cum atunci când plantăm un copac avem credința că acesta va crește, în același mod putem sădi gândurile bune, pacea și armonia în mintea noastră și putem doar aștepta roade frumoase. În acest mod cercetașii au demonstrat încă o dată că împreună putem lăsa lumea puțin mai bună decât am găsit-o.
Întrebați cum a fost experiența și ce înseamnă Lumina Păcii pentru ei, cercetașii au fost încântați să ne răspundă:
“A fost pentru prima oară când am fost responsabilă de un grup în afara țării, și pot spune că a fost o aventură plină de emoții. Am avut ocazia de a participa la o liturghie ecumenică, alături de cercetași de diferite confesiuni din toată lumea. Faptul că toți credem în același lucru, și anume că putem lăsa lumea mai bună decât am găsit-o, e ceea ce ne adună în același loc. Unitate prin diversiune, pace și speranță este mesajul pe care lumina ce am adus-o noi în Bacău îl transmite în acest timp de așteptare pentru Nașterea Domnului.” -Annamaria Dancă, liderul însoțitor al grupului
“Pentru mine Lumina Păcii este în esență un simbol al unității și al sărbătorilor de iarnă. Este pentru toți un prilej în care să uităm de ură și să facem loc în sufletele noastre pentru înțelegere, iubire și, bineînțeles, lumină ca mai târziu să o dăm mai departe. Lumina Păcii a fost o oportunitate extraordinară pentru mine deoarece am putut observa toleranță și respect între atâtea culturii și religii diferite. Cred că oricine trebuie să se simtă acceptat mai ales în perioada sărbătorilor. Acest proiect reprezintă în totalitate sentimentul de apartenență și unitate de care avem nevoie pentru a ne simți apropiați ca oameni.” – Teodora Botezatu, explorator (n. r. cercetaș clasele 9-12)
“Lumina Păcii de la Viena a fost o experiență unică. A fost impresionant și înduioșător faptul că am văzut tineri din multe colțuri ale lumii și că am reușit să cunosc o parte dintre ei. Ceremonia a fost un moment de liniște sufletească și conectare cu ceilalți cercetași din jurul meu. Pentru mine Lumina Păcii înseamnă împărtășirea căldurii sufletești pe care o simt cercetașii, în special în timpul sărbătorilor. Acest eveniment semnifică învăluirea în tainele păcii prin simbolul luminii.” – Petronela Ojog, explorator
“Lumina Păcii are o semnificație mult mai profundă, este mai mult decât o lumină adusă de la Betleem. Este pentru mine un semn că omenirea nu este definită doar de politică și războaie. Lumina Păcii este un simbol al armoniei, al ajutorului reciproc și mai ales un strigăt către empatie. Evenimentul mi-a redat speranța că putem fi mai buni dacă muncim împreună. Cu această ocazie am reușit să descopăr și să comunic cu diferiți oameni, de diferite naționalități și să descopăr chiar și puțin din cultura lor.” – Gabriel Vrabie, explorator.
Participarea cercetașilor băcăuani la acest eveniment a fost susținută de Fiald, CM Trust, Asociația Dumitru Sechelariu, Pizzeria Mastro, Deșteptarea și alți binefăcători.