Știam că a împlinit de curând niște ani frumoși, așa că m-am gândit s-o vizitez, ca să mai depănăm povești, amintiri. Legate de teatru, în primul rând, scenei băcăuane actrița Constanța Zmeu dăruindu-i mai mult de cincizeci de ani din viața ei. O găsesc acasă la ea, care e plină de flori de la aniversare, veselă, cochetă, așa cum este de obicei, cu o rochie de jerse și cu un baticuț roșu la gât, legat ștrengărește. Îi plac culorile vii, observ asta de câte ori o întâlnesc, la premiere (după spectacol se duce în cabine, la actori, cu bomboane, cu flori, ca să-i felicite), vernisaje, lansări de carte. Astă toamnă avea un trenci roz, care-i accentua alura tinerească. Zveltă cum e, cu o figură deschisă, surâzătoare, cu părul blond și cu bretonul care-i dă un aer fresh, cu pasul sprinten și voce cristalină, Constanța nu are vârstă. Ea e actrița noastră, pur și simplu, pe care am admirat-o de nenumărate ori la teatru. Și un om tonic, cu o viziune optimistă asupra vieții, care-ți transmite o stare de bine când te afli în preajma ei. Dar să lăsăm vorbele să curgă, s-o ascultăm pe ea, destăinuindu-se.
‒Pentru că de abia a fost ziua ta, am să te întreb: te regăsești în zodia ta, în Săgetător?
‒Da, e o zodie de foc, a oamenilor puternici, pasionați, sinceri, direcți, înzestrați cu pasiunea cunoașterii, energici, entuziaști. Cu fire independentă, gândire liberă, curioasă de noi experiențe. O zodie bună, că doar este guvernată de Jupiter, care mi-a purtat noroc.
‒Sunt convinsă de asta, din moment ce ai fost remarcată încă din liceu, având un talent evident, și ai intrat la facultate la doar 17 ani. Iar la I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale” l-ai avut profesor pe renumitul Ion Cojar, care te-a și descoperit, de fapt.
‒ Da, a venit cu o comisie la noi, la liceu, și eu am recitat „Fetița cu chibrituri” de Victor Tulbure și (surâde poznaș) probabil că i-am tulburat. Ca profesor, Ion Cojar era extraordinar, cu o metodă pedagogică personală, care ne-a făcut să conștientizăm și să scoatem la suprafață tot potențialul creativ pe care-l dețineam. Am avut și colegi de excepție în grupă, pe Irina Petrescu, Sanda Țăranu, Alexandrina Halic, Nae Cosmescu, Cornel Coman, Valentin Uritescu. Și tot lui Ion Cojar îi datorez și coafura pe care am avut-o apoi toată viața, pentru că el, într-o zi, la clasă, a cerut o lamă și mi-a tăiat breton: „așa ai să-ți porți părul de-acum!”
‒ Deși a trecut atât de mult timp de atunci, spune-mi cum a fost când ai ajuns, ca proaspăt absolventă, în Bacău, la Teatrul „Bacovia”, ce senzație ai trăit?
‒ La început, am fost speriată de-a binelea și am izbucnit în plâns când am fost repartizată într-un oraș necunoscut mie, care nu prea ieșisem din București. Acolo m-am născut, acolo era mama, cum să plec în altă parte? Și aveam doar 21 de ani, o copilă încă. Dar am venit în Bacău și m-am acomodat repede, descoperind, treptat, specificul și farmecul acestui loc, în care erau cartiere de case vechi, cu scări de lemn, iar oamenii erau binevoitori, ospitalieri. Eram un grup de cinci absolvenți și am fost primiți cu multă căldură în teatru, ni s-au dat locuințe, aveam un salariu destul de bun, iar publicul m-a cucerit total. Receptiv, educat, elegant. Spectatorii veneau la teatru îmbrăcați ca pentru un eveniment, urmăreau cu atenție reprezentația, iar în pauze comentau ce văzuseră, socializau, cum se spune astăzi, în frumoasele foaiere de marmură, unde era și un bufet.
‒Public pe care și tu l-ai cucerit, pentru că ai avut șansa să lucrezi cu regizori de primă mărime și să primești roluri importante. Să trecem câteva în revistă…
‒ Da, spuneam că am fost norocoasă, cum altfel?, din moment ce am fost Viola în „A douăsprezecea noapte”, în regia lui Vlad Mugur, Frosa din „Idolul și Ion Anapoda”, Luise Miller, din „Intrigă și iubire”, Mariane din „Tartuffe”, Miriamne din „Pogoară iarna”, Rebekka din „Rosmersholm”, Alice din „Play Strindberg”, acesta fiind și ultimul spectacol (în regia lui Dumitru Lazăr-Fulga) în care am jucat. Am lucrat cu mulți regizori buni, cu Val Mugur, Iannis Veakis, Ion Olteanu, Dan Alecsandrescu, Anca Ovanez, Mircea Marin, care au făcut spectacole de succes la teatrul băcăuan. Teatru de care sunt foarte legată, unde am întruchipat atâtea și atâtea personaje, aici am amintit doar câteva. Și uite-așa, am devenită băcăuancă între timp, făcându-mi plăcere acum să fiu oprită pe stradă de oameni care-și aduc aminte de spectacolele în care m-au văzut și vor să-mi spună câteva cuvinte, iar asta mă bucură enorm.
‒ Dar a fost vreun personaj pe care ți l-ai dorit, ai visat la el și ocazia nu s-a ivit?
‒La Julieta am visat, dar n-a fost să fie. Nu le poți avea pe toate într-o singură viață.
‒Apropo de spusa asta înțeleaptă, știu însă că ai avut parte de un soț bun, care te-a înțeles și te-a susținut, actoria fiind o profesie devoratoare. Ai o familie frumoasă, ești o mamă și o bunică fericită. Cred că a fost și meritul regretatului tău soț pentru această reușită, o viață împlinită pe toate planurile.
‒ Am avut mare noroc cu Voicu, de care m-am îndrăgostit foarte tare, el fiind și motivul pentru care am rămas în Bacău, pentru că aș fi putut pleca la București, la Naționalul clujean, unde am luat un concurs. Dragul de Voicu m-a înțeles întotdeauna, mi-a respectat pasiunea pentru teatru, cerințele profesiei, nu a fost gelos, cum sunt alți bărbați, sau a avut delicatețea să nu-mi arate asta, pentru că nu voia să mă supere. Am avut o căsătorie frumoasă, bazată pe multă dragoste, care a durat mai mult de cincizeci de ani, până la trista lui plecare dintre noi.
‒Nu cred în piedici puse de noroc/ Unirii sufletelor mari… E un sonet din Shakespeare, pe care-l spuneai în antracte, în montarea cu „A douăsprezecea noapte”. Cred că iubirea a însemnat și înseamnă mult pentru tine. Mă înșel cumva?
‒Absolut deloc. Credință și iubire, asta-i deviza mea. Iubire de oameni, de flori, de artă, de toate lucrurile frumoase, de cunoaștere, de înțelepciune. Acum sunt pasionată de filosofia antică, de scrierile lui Marcus Aurelius, ale lui Seneca, și recitesc cărți de poezie, uite-l aici pe Emil Botta. Iubirea trebuie cultivată, îngrijită ca o plantă rară, foarte delicată, ca să-ți încălzească și să-ți lumineze viața.
