Acum 33 de ani
Într-un moment crucial pentru destinul României – decembrie 1989 –, s-a întâmplat ca viaţa şcolii adevărate să nu cunoască hiatusuri. Profesorii de limba şi literatura română continuau să-şi facă datoria, mai ales că era vorba nu de literatură, mai vulnerabilă sub raport ideologic, ci de normele de exprimare scrisă. Aşa se face că un concurs de limba română girat de filiala Bacău a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România (atunci, R.S.R.), prin revista „Ad astra”, cu o participare mai mult decât mulţumitoare a elevilor din clasele I-VIII, apoi şi de liceu, devenise dovada peremptorie că interesul şcolii româneşti pentru competenţele de comunicare era constant progresiv.
Un document
Se păstrează în portofoliul filialei Bacău a S.S.F. un set de diplome tipărite în anul 1990, pregătite pentru a-i răsplăti pe cei mai buni utilizatori ai limbii române, cu menţiunea „Campionatul de ortografie (inaugurat la 16 decembrie 1989, sub semnul Centenarului trecerii în eternitate a poetului naţional al românilor)”. Primii dintre cei doritori a se afirma în această direcţie au fost elevii Şcolii de Aplicaţie a Liceului Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău. Îmi este vie amintirea entuziasmului cu care învăţătorii de atunci au îmbrăţişat ideea unei competiţii între şcolari, de care s-au molipsit apoi gimnaziştii şi liceenii, viitori dascăli.
Mottouri majore
Diploma despre care vorbesc are în partea stângă sus un crâmpei din ampla definiţie pe care poetul naţional al românilor de până la ivirea lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, a dat-o graiului străbun:
„Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită a fi păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este cartea de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament unii către alţii.
A se atinge fără respect de acest altar este o profanare; a cerca de a-i schimba forma sa originală, spre a-i da o aparenţă străină, este un act de pedantism şi chiar de nebunie; într-un cuvânt, a dezbina marea familie introducând diverse jargonuri în diversele ramuri ale ei este un act de les-naţionalitate, căci el naşte o fatală neînţelegere între fraţi şi poate cu timpul să producă înstrăinare între dânşii”.
Al doilea motto e, bineînţeles, din scrierile lui Mihai Eminescu şi este o întrebare… profitabilă: „Daţi un premiu pentru rezolvarea problemei ortografice?” De-a lungul anilor s-a încercat un răspuns adecvat la fiecare ediţie.
La 16 decembrie 2022, la 100 de ani ai Şcolii de Aplicaţie şi ai revistei „Şcoala normală” (înfiinţate deci în 1922, în Bacău), reînviem Campionatul de ortografie. Doamne-ajută!
