13 noiembrie 2024

Primarul Bacăului spune ca a semnat contractul de finanțare pentru autobuzele electrice

Primarul Bacăului, Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu, a anunțat că a semnat contractul pentru autobuzele electrice.

„Suntem cu un pas mai aproape de achiziția celor 22 de autobuze electrice și 4 microbuze electrice pentru transport public în municipiul Bacău și în comunele limitrofe”, a anunțat primarul Bacăului.



Acesta a semnat contractul de finanțare care va permite orașului să cumpere aceste mijloace de transport în comun, dar și cele 26 de stații de încărcare standard, 9 stații de încărcare rapidă pe trasee, 57 de stații pentru autoturisme, dintre care 45 în municipiu și câte două în comunele Măgura, Nicolae Bălcescu, Mărgineni, Luizi Călugăra, Hemeiuș și Letea Veche.

„Este cea mai mare finanțare din fonduri nerambursabile din ultima vreme, cu o valoare de 91,6 milioane de lei (19 milioane euro). Noile autobuze vor deservi municipiul Bacău şi comunele Hemeiuş, Mărgineni, Letea Veche, Luizi Călugăra, Nicolae Bălcescu şi Măgura”, a mai spus primarul Viziteu.

În lunile următoare va fi organizată licitația pentru achiziție!

„Sper ca apoi să avem mai multe motive pentru a renunța la autoturismul personal, în favoarea acestui mijloc de deplasare!”, a mai declarat edilul Bacăului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014