21 septembrie 2024
Sport„Am cel  mai bun antrenor, pe maestrul Auraș”

„Am cel  mai bun antrenor, pe maestrul Auraș”

  • Hermeziu, MVP-ul Naționalelor de Box Seniori de la Târgu Jiu . CSM Onești a cucerit două medalii de aur și trei de bronz. Relu Auraș și Vasile Pradaiș – un nou bilanț excepțional la final de an

 

Succes de marcă al boxului oneștean la Naționalele de Seniori de la Târgu Jiu. Au fost două medalii de aur – Daniel Hermeziu (cat. 75 kg) și Dumitru Vicol (cat 71 kg), și trei medalii de bronz – Vasile Pradaiș (+91 kg), George Boruga (cat. 75 kg) și Alexandru Potârniche (cat. 54 kg).



Dar valoarea medaliilor a fost sporită de modul în care au fost obținute. „Dacă aș fi câștigat 10 medalii de aur, obținute într-un fel obișnuit, nu m-aș fi bucurat așa de tare ca acum, pentru că meciurile lui Hermeziu și ale lui Vicol au fost la superlativ, cum rar mi-a fost dat să văd. De altfel, Daniel Hermeziu a fost declarat «cel mai bun boxer al Campionatelor» și primit premiul de 4.000 de lei. Cel cu care a concurat pentru acest titlu a fost chiar Vicol. Prestația lor a atras atenția și datorită adversarilor foarte puternici pe care i-au învins de o manieră categorică”, ne-a declarat antrenorul Relu Auraș, la întoarecerea de la Târgu Jiu. Ambii au fost selectați în lotul național, poarta performanțelor internaționale deschizându-li-se larg.

Hermeziu, un Terminator

„Catergoriile 71 și 75 kg au fost cele mai tari, de departe. Nu doar cei patru capi de serie aveau valoare, ci și alții. Hermeziu a avut semifinală cu Diaconu – un multiplu campion național, iar finala cu fostul meu elev și campion – Cătălin Paraschiveanu, acum boxer profesionist în Anglia. Hermeziu i-a demolat pe ambii și i-a uimit pe toți cei mari care l-au văzut, adică pe președintele FR Box Vasile Câtea și pe selecționerul Francisc Vaștag”, a iterat Relu Auraș. Uimirea vip-urilor (”Hermeziule, de unde ai crescut așa??”) a primit un răspuns prompt: „Am cel mai bun antrenor, pe maestrul Auraș”

„Daniel Hermeziu a muncit ca un rob un an întreg. Nici nu a dat pe-acasă. A rămas cu mine la Onești și s-a antrenat cu maximă seriozitate. De aceea este și atât de complet, cu forță, viteză, tehnică și luciditate în a asculta indicațiile tactice. L-am dus ultimele luni să facă sparring-uri la Ploiești și Brăila, cu adversari de primă mână. De-atunci a dovedit că este foarte bun. Pentru mine, care l-am pregătit, nu a fost o surpriză, însă mereu am fost tensionat, deoarece avea adversari foarte puternici și în box un singur pumn poate da totul peste cap. Acum, după ce a fost cel mai bun mi s-a luat o povară de pe suflet”, ni s-a confesat Relu Auraș. „Am fost pe locul 2 la numărul de medalii, dar cred că pe locul 1 la aprecieri din partea specialiștilor și a publicului iubitor de box”. Cu siguranță că talente există peste tot în țară, dar Auraș a știut mai bine decât ceilalți ce să facă cu ele. Iar asta atestă un adevăr pe care lumea l-a uitat: campionii se duc, în timp ce antrenorii care îi formează rămân și produc alți campioni. Ei sunt brandul și matrița de neprețuit a sportului.

Un meci epic

„În urmă cu 10 ani, pe Paraschiveanu l-am dus pe culmi la Naționale, iar la Centura de Aur l-a învins pe Juratoni. A trecut la profesionism, iar acum, la 32 de ani a acceptat să vină să boxeze pentru un club particular fără niciun fel de importanță, AST Bacău. Îmi pare rău pentru el. Hermeziu l-a făcut groggy în prima repriză, cu un croșeu la corp, iar apoi l-a pus jos cu un croșeu la cap. După acest knock-down, Paraschiveanu a terminat cu dificultate repriza, fiind salvat de gong. Iar apoi Hermeziu a făcut ce a vrut cu el în următoarele reprize, dominând meciul categoric. Imaginea lui a avut de suferit, el dovedindu-se o umbră a ceea ce a fost. Nu cred că la vârsta pe care o are Paraschiveanu trebuia să se angajeze într-o astfel de aventură, care îi anulează și calitatea de exemplu pe care ar fi trebuit s-o aibă”.

După meci, satisfacția a fost și pentru președintele Vasile Câtea, Dorel Simion (cel care i-a pus lui Daniel medalia de aur la gât, la festivitatea de premiere) și Francisc Vaștag, încântați de ascensiunea valorică a lui Hermeziu și de faptul că au acum un om bun de dus la Europene și Mondiale. Dorel Simion, fost multiplu campion național și antrenor al lotului de Seniori, a fost primul care i-a felicitat pe Hermeziu și Auraș. „Ascensiunea lui Hermeziu surprinde, dar nu prea, dacă ținem cont că este antrenat de Auraș, care m-a cizelat și pe mine”, a fost reacția lui Francisc Vaștag. „Mâna lui Auraș se vede”, a spus și Vasile Câtea, președintele FR Box.

Vicol a confirmat

Dumitru Vicol, celălalt elev de aur al lui Auraș, și-a apărat titlul, având însă adversari foarte buni pe parcurs, pe care i-a învins într-o manieră clară. Meciurile lui, la fel ca ale lui Hermeziu, era foarte așteptate de public. În finală l-a învins pe Marian Nițu, elev al lui Francisc Vaștag la Reșița. Asta spune multe, de fapt spune totul!

Medaliile de bronz – o completare de aur

„Silviu Pradaiș, fiul colegului meu de la CSM Onești Vasile  Pradaiș, ar fi putut obține aurul. S-a antrenat foarte bine și moștenește calitățile excepționale ale tatălui său – forță, combativitate, rezistență, tehnică în regim de mișcare. Dar s-a accidentat și nu a mai putut lupta în semifinale, fiind oprit de a urca în ring. Boruga și Potârniche, doi tineri inimoși,  au avut și ei o comportare foarte bună și avem justificate speranțe la aur de la ei, în anii următori”, a vorbit Relu Auraș despre cei trei medaliați cu bronz, care au completat palmaresul CSM Onești.

Macovei și Anisei, tot de-ai noștri

Bucuria lui Relu Auraș a venit și de la Alexandru Macovei, fostul său elev de la SCM Bacău, care a cucerit medalia de argint la cat. 92 kg, boxând în finală de la egal la egal cu Emanuel Mican (Dinamo), titularul categoriei în lotul național. „Mă bucură acest succes al CSM Bacău, prin Alexandru Macovei, un boxer pe care l-am pregătit, în care am crezut și cred, la fel ca în antrenorul său, Ionuț Patriche, cel care a rămas la CSM Bacău după plecarea dintre noi a lui Nicu Cara și muncește bine și din greu. El a fost în repetate rânduri la noi, la Onești, cu Macovei, care s-a antrenat împreună cu sportivii mei.

Cum, la fel, mă bucur pentru un alt băcăuan al nostru, Dănuț Anisei, arbitru internațional, care a oficiat la multe meciuri ale acestor Naționale și a cules meritate aprecieri pentru felul în care a arbitrat. Anisei este și antrenor, ajutându-i mult pe boxerii lui Patriche, dar nu numai”.

Susținerea președintei Ingrid Istrate

Conducătoarea CSM Onești, Ingrid Istrate, a ținut permanent legătura cu boxerii și antrenorii la Târgu Jiu, informându-se în cele mai mici amănunte. La fel ca acasă, la Onești, a avut grijă să nu le lipsească nimic și ca organizarea interioară a echipei de pugiliști să fie fără cusur. Ea le-a promis celor de la box că își vor primi toate premierile pentru performanțele din acest an. Și nu este puțin lucru, deoarece s-a  adunat o sumă mare. „Banii sunt importanți, fără discuție, pentru că ne asigură traiul. Dar simțim că la fel de importantă este ajutorul nemijlocit al doamnei Istrate, căldura cu care ne susține. Ne-a asigurat la club toate condițiile de antrenament, cum nu mulți în țară au parte. Este un director cu vocație, dovadă fiind rezultatele noastre și ale celorlalte secții ale CSM Onești”, crede Relu Auraș.

Auraș și Pradaiș, la superlativ pe toate palierele de vârstă

De la venirea lui Relu Auraș la CSM Onești, în primăvara acestui an, secția de box a CSM Onești a fost cea mai bună din România sau printre cele mai bune la toate categoriile de vârstă – cadeți, juniori, tineret, Seniori U23 și Seniori. Auraș a promovat boxeri la loturi și în echipele de Europene. Centrul Național Olimpic de Juniori de la Onești, pe care îl conduce, alimentează din plin loturile juvenile. OMUL SFINȚEȘTE LOCUL!!!



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img