Cu volumul ,,Conversații în oglindă cu Mircea Eliade. II. Exilul-între farsă tragică și destin”, Petre Isachi ne-a pregătit o capcană ispititoare, spunându-ne că este un roman ,,pe care urmează să-l rescrie Cititorul”. Grea misie, căci ar trebui construită o nouă alegorie…
Poate că Petre Isachi ar trebui ,,pedepsit” pentru această îndrăzneală. Ce-ar fi, de pildă, să-l facem, zile în șir, ,,prizonierul” unui amfiteatru locuit de spirite alese precum dumneavoastră, Cititorii, și să-l ,,obligăm” să interpreteze câteva dintre accentele cărții? Nu credeți că prin răspunsurile sale și-ar rescrie Cartea?… I-aș propune să interpreteze și aceste gânduri pe care ni le-a oferit pentru… rescrierea Cărții sale…
,,Aventura Eu-lui ce se povestește El însuși, lui însuși, în «Conversații în oglindă…», are ceva din metafizica femeii voluntare, eterne, care-i opune instinctual, forței tutelare a bărbatului, forța seducătoare și invincibilă a iubirii, pentru a-și putea continua, în libertate, contemplarea narcisică a propriei persoane, pentru a-și ajuta neamul/ urma, destinul, dar și pentru a-l convinge pe credulul/ onestul Samson […] că orice putere, fie ea și de sorginte divină, este învinsă de Frumusețe”… ,,S-au dăruit orbi exilului ori, se știe, când ne dăruim orbi vieții, vedem totul”… ,,Exilul are valoarea unei inițieri”… ,,Dacă viața este un exil absolut, doar Arta, Știința – tot o Ficțiune – ne pot apăra de obsesia exilului și de destinul labirintic”… ,,Cea mai înaltă formă de libertate este călătoria spre tine însuți. Călătoria în care te rătăcești cel mai repede și care-ți pregătește ideal căderea în abisul exilului interior”… ,,Mie, ca povestitor, fundamentală mi se pare «credința perceptivă». Suntem ceea ce percepem și, simultan, ceea ce suntem percepuți, dar suntem și ceea ce devenim”… ,,Toți naratorii lumii stăpânesc bine poetica începutului continuu. Uită în timpul povestirii de poetica sfârșitului continuu”… ,,Ajungem la Dumnezeu din disperare și neputință, când ne redescoperim singuri”… ,,Eul ce se apropie de Text este el însuși o pluritate de alte texte, de coduri infinite, sau, mai precis, pierdute – a căror origine s-a uitat”… ,,Problema este să putem îndura singurătatea până la capăt”… ,,Un exilat și prin urmare un nefericit, care nu a înțeles că putem să construim totul din interiorul nostru, nu a înțeles că viața este un «roman» făcut de noi înșine”…
Merită Petre Isachi să-i oferim statutul de ostatic?… Dacă da, îl provoc să interpreteze și… ,,Utilitatea detractorilor este absolut necesară în cazul geniilor. În absența acestora, geniul riscă să fie uitat prin idolatrizare”… ,,În romanul filosofic Conversațiile…, Eul se povestește El însuși, lui însuși, privindu-se într-o oglindă ereditară”… ,,Conversațiile dintre M.I. și p.i.– un posibil curs atipic de miracole”… ,,Omul religios – un (auto)exilat în Adevăr”… ,,Devii ceea ce iubești/ urăști”… ,,Binecuvântat este cel ce nu așteaptă nimic”… ,,Ca să-ți câștigi existența, trebuie să te ocupi de ceilalți, or, eu – îmi spunea Cioran – nu mă ocup decât de… Dumnezeu și de mine însumi, de totul sau nimic”… ,,De ce Socrate, Buddha și Iisus au refuzat scrisul?”…,,Libertatea are întotdeauna culoarea omului”… ,,Ierusalim vs. Babilon sau cum se naște și se perpetuează blestemul exilului”… ,,Cuvintele fac ce vor din Om, nu doar din Lume”… ,,Ne folosim de cuvinte pentru «întemeierea marilor rătăciri»”…
Unele dintre aceste provocări au miros de dinamită. Când Petre Isachi notează (cam în trecere, cu modestie) gândul că această carte (,,Conversații în oglindă cu Mircea Eliade. II. Exilul-între farsă tragică și destin”) este nu doar un roman polifonic, plutitor, ci și un roman filosofic, ne destăinuie un mare adevăr. Privind încă o dată către acest volum, înțeleg și mai mult de ce Petre Isachi îl prețuiește mult pe Camil Petrescu, romancierul, poetul, filosoful care ne-a spus: ,,Dar eu,/ Eu am văzut idei.// Întâia oara, brusc, fără să ştiu,/ De dincolo de lucruri am văzut ideea,/ Cum vezi, când se despică norii grei/ Şi negri/ Zigzagul de argint al fulgerului viu” (,,Ideea”). ,,Conversații în oglindă cu…” nu este doar o scriitură doldora de idei, ci și una care ne sugerează o avalanșă de alte idei.
