De unde provocarea?
Dinspre organizatorii Festivalului Naţional de Mentorat „Ion Ghelu-Destelnica” (ediţia I, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, jud. Ialomiţa, 15 noiembrie a.c.), care au identificat o insolită cale de a marca centenarul naşterii creatorului de şcoală de teatru în Bacău. (Ion Ghelu-Destelnica s-a născut în 1922, în comuna ialomiţeană Stelnica.)
Un cuvânt comun şi necesar
Circulă de multă vreme, desemnându-l în general pe acela dintre noi care deţine o bogată experienţă într-un domeniu şi care o împărtăşeşte organizat ori spontan celor tineri, aflaţi la început de drum. După cum se vede, termenul are sens formativ şi deci aparţine ştiinţelor educaţiei.
Proprietatea pedagogiei…
Lucrările de profil transcriu sensul prim, oficial: „Cadru didactic de la şcoala de aplicaţie, sub îndrumarea căruia studenţii sau elevii care se pregătesc pentru profesia didactică fac practica pedagogică” (Mircea Ştefan, Lexicon pedagogic, Buc., Ed. „Aramis”, 2006, s.v.). Cuvântul decisiv îl are însă metodicianul, precizează specialiştii în educaţie. Actualmente, orice formator dintr-un domeniu care implică relaţia directă cu oamenii este numit mentor, statut pe care-l recunosc, îndatoraţi profesional şi moral, cei care au preluat un anume model de acţiune şi atitudine. Prin extensie, este numit şi un conducător spiritual.
… dar şi a… geneticii
Un înţeles (metaforic, aici) ştiut doar de botanişti/ horticultori/ geneticieni este acela de „altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără”. Termenul l-am găsit în „Dicţionar agricol în opt limbi” (Buc., Ed. Agrosilvică, 1970), cu înfăţişare literală identică, mai puţin în maghiară: felnevelö.
De unde cuvântul?
Interesant, dar nu pedagogia ni l-a dat, ci literatura universală, mai precis Antichitatea greacă. La origine, Mentor este un personaj din „Odiseea” lui Homer: prieten cu Ulise, îi îndrumă fiul (al acestuia şi al Penelopei), Telemah, care porneşte în căutarea tatălui. Iată un fragment ilustrativ din discursul lui Telemah: „Dar cum să merg şi să mă port cu dânsul?/ La grai cu rost nu sânt deprins, o, Mentor,/ Ruşine-i ca un tânăr să întrebe/ Pe un bătrân” (ediţia George Murnu, Buc., Ed. „Univers”, 1979, p. 71). Ajungem şi în limba latină, unde „mentor, mentoris” era un vestit cizelator de vase preţioase, iar apoi cuvântul a numit orice cupă de preţ. Scriitorul Lucreţiu lansa, analogic, obligaţia simultană a educatorului şi a educatului de a face să circule o achiziţie umană: „Et quasi cursores, vitae lampada tradunt” (și precum alergătorii, [oamenii] își trec din mână în mână făclia vieții).
Mentor, la noi
Are legătură cu educaţia, pentru că apare în prima parte a secolului al XIX-lea, în „Pedagogul”, comedie-vodevil prelucrată pentru Teatrul naţional de aga Gh. Asachi (Iaşi, Tipografia Albinei, 1839). Micul dicţionar academic (2003) îl consideră un arhaism, cu sensul larg de „educator”.