Duminica a XXVI- a după Rusalii, prima care ni se revelează în perioada postului Nașterii Domnului, ne invită să medităm asupra propriilor noastre limite. Așezându-ne dinainte o lecție – pildă atât de actuală, ce pare a ne zbuciuma: Parabola bogatului căruia i-a rodit țarina (Lc 12, 16-21). Aceasta, spre a nu uita Cărui Dumnezeu aparținem, Cărui Dumnezeu ne închinăm și întru Care trăim. Să o lecturăm: „Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce adună comori pentru sine și nu se îmbogățește în Dumnezeu”.
Cheia Evangheliei, luminată de Însuși Dumnezeu, țintește sufletul orbit de false străluciri și amăgit de îmbelșugarea cea lipsită de bogăție. Care amestecă nevoile trupului cu cele ale sufletului și nu înțelege, în fond, nimic despre adevărata comoară: putința de a fi om, cu toată bunăstarea valorizată în dragostea Domnului. Nu multul este judecat aici, de către Domnul belşugului, ci dezechilibrul dintre bucuria duhovnicească şi imperfecta voioșie a abundenței, care vine de niciunde și se îndreaptă către nicăieri. „Odihnește-te, suflete, mănâncă, bea, te veseleşte…” pare a fi leitmotivul suficienţei umane de peste veacuri. Căci, nu distingem persoane mai neliniștite decât cele care-și vorbesc sufletului, desi nu-l cunosc… Să nu uităm faptul că nemurirea constă în adâncul omeniei noastre.
Calendarul Bisericii ne rânduiește atenția, în cea de-a șaptea zi a Postului Nașterii, și spre cinstirea praznicului Intrării în Biserică (Templu) a Maicii Domnului. Cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenie (Ovidenie), sărbătoarea ne îndeamnă la a reflecta asupra evenimentului aducerii în templul din Ierusalim a celei ce avea să fie Maică a Domnului. Praznicul se constituie și într-o invitație, aceea de a fi cu luare aminte la bucuria viețuirii în nepătata stare de inocență a pruncilor. Este singura noastră bogăție!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
