Inițial, am crezut că vrea să mă întrebe ceva despre echipa de fotbal Aerostar. Sau, așa cum obișnuiește el să-i spună, IRAV. Ce a făcut IRAV-ul, cu cine joacă etapa viitoare, ce șanse de promovare sunt… Mă rog, chestii dintr-astea. Așa că am rămas de-a dreptul trăznit atunci când bătrânelul amabil, cu care-mi mai încrucișez uneori pașii prin cartier, a lăsat jos plasa de cumpărături și a scos, dracu știe de unde, o invizibilă bâtă de baseball cu care m-a lovit drept în mijlocul capului:
„Ce ziceți de alegerile din America?”. Când mi-am revenit din șoc, prima tentație a fost să-i răspund că mă doare direct-n paișpe. Nu ar fi fost însă politicos. Și nici adevărat. Prin urmare, i-am amintit mai întâi că, până la Dumnezeul american, roș sau albastru, Don ori Joe, cum i-o fi culoarea ori numele, ne halesc, cu fulgi cu tot, sfinții de prin preajmă: alde nenea Klaușescu și tanti Ursula.
După care am recunoscut că alegerile din America- discuția era înainte ca mult trâmbițatul, de câtre trumpiști și putiniști, val republican să se transforme într-un amârât de chișat roșiatic- nu te pot lăsa cu totul indiferent. Dar asta nu înseamnă automat că te mai uiți spre USA ca la soare-răsare sau, în fine, soare-apune. Donald-Vreau-Să-Fiu-Președinte-Pe-Viață-Trump nu-i altceva decât un guițător fascist. Și nici despre Biden nu poți zice: hei, Joe, ce flăcău! Statele Unite ale Americii un exemplu de bună practică? Bullshit!
Iar evenimentele din ultimul an- ca să ne limităm la atât- au făcut bullshit-ul praf. Ce altceva sunt tembelele acuzații de furt electoral, atacul asupra Capitoliului, problema Ucrainei și a Taiwanului sau faptul că ditamai președintele SUA confundă Cambodgia cu Columbia și, probabil, pe amândouă cu o echipă de baschet? În plus, o fi adevărat că în politică, dacă primești o palmă, trebuie să dai două înapoi (și Putin merită cel puțin un pumn zdravăn în moacă), însă în politica internațională e nevoie de diplomație, nu să trântești cu bocancul în masă cum o fi făcut sau nu Hrușciov.
Nu am vrut să-l zăpăcesc pe amabilul meu interlocutor cu ceea ce scrisese Norman Mailer încă de acum vreo 60 de ani, adică fix pe vremea lui Hrușciov: „O democrație modernă este o tiranie ale cărei granițe nu sunt definite. Înveți să descoperi cât de departe se poate merge doar atunci când cineva ajunge să te oprească”.
I-am zis, în schimb, că peste tot s-a mers prea departe. Și că nimeni nu pare să mai oprească pe nimeni. În Federația Rusă ca și în Uniunea Europeană. În China ca și în Coreea de Nord. În UK ca și în USA. „Bun, și cum rămâne cu visul american? Cu democrația?”, m-a mai întrebat.
De data aceasta, bâta de baseball s-a întors ca un bumerang: „Visul s-a transformat de mult în fâs. Iar acum trăim coșmarul post-democrației, tovarășe cetățean”. Nu m-a lăsat inima să-l văd întins pe asfalt, așa că, la despărțire, l-am îmbărbătat, spunându-i că IRAV-ul nu pierde sâmbătă, la Buzău. Și, ca să vezi chestie, Aerostarul a bătut cu 2-1!
