Cum să nu-ți lase gura apă, te miri cum sar din plasă și totuși e dezlegare, că postu-i post. Vine după calendar, indiferent de vereme și vremuri. Ăla mic, mai de soi, cu gura cea mare, degeaba se zbate. Prins în plasă tot pește este. Aici vede ce înseamnă lupta și înțelege cum să dea din aripioare și dorsală, să ajungi la putere., dacă e aruncat iar în mediul lui. Să fim ECO?
Să lăsăm osul din gât. Pescarii știu.Peștișorul mic nu-l bagă la grămadă. E scos din plasă și aruncat înapoi în lac, să mai învețe. Altruism? Dezorientare? Înstinct de turmă? Alții abia evadați din plasa de 800 de metri, care se tot strange, sar înapoi. Un pisic cu clopoțel la gât îi așteptă. Mai aproape! Mai aproape! Mamă ce pofticios e! O fi pisică! Sare de la unul la altul în brațe, la curioșii de pe mal, anticipând festinul care o așteaptă. Ce contează că pe scara evoluției, felina stă zgăibărată și bipedul în apă. Dacă-i place!
O zi frumoasă de noiembrie, începută cu burniță și încălzită apoi de soare – îl doare în raze de problema noastră energetică – a început ca oricare alta. Dar nu aici. Pe lacul de la Horgești, unde s-a făcut vineri prima recoltare de pește din acest an. Peștele a fost trezit din leneveală, încercuit subtil, de vâslele bătute în ritm de toacă, în carena bărcilor pescărești. Și a răspuns la apel. Nici ecologiștii, nici veganii, garda de mediu și protecția necugetătorilor nu au mai avut nimic de comentat. Părintele a dat dezlegare.
„Totul decurge bine!” Ca un titirez, de la o echipă la alta, ba în apă – sus pe mal, cu un chiștoc de țigară în colțul gurii, de care are grijă umiditatea să i-l stingă, Marius Chiper, administratorul lacului, este acolo unde ….toți din cele două echipe se așteaptă să fie. Lungă fraza. Și e tânăr! Zece ani de experiență înseamnă ceva! Apreciat și de meseriașii mai în vârstă, veniți de la Ferma piscicolă Motoșeni, coordonați de Iulian vlad”. Ce titluri să le dai acestor oameni dedicați: pescari, maeștri , îngineri, doctori ai bălților, care ne pun pe masă, și nu ar trebui să fie numai de sărbători, truda muncii lor?
Ce înseamnă recoltare?
Nu tragi cu japca pe fundul canalului, cu ancore și plumbi de adâncime. Se numește braconaj. Păcat că se mai practică și cei care o fac, nu cu scule chinezești, icnesc de ciudă că nu se mai pot lăuda pe internet. S-a dus farmecul! Aici vorbim de o industrie, care pe lângă altele include și piscicultura. Exploatarea luciilor de apă în scopul înmulțirii, creșterii și comercializării peștelui. Un aliment de bază pentru om. Nu e simplu să tragi de o funie, de care e ancorată o plasă lungă de sute de metri, cu ochiuri mari, (fug roșioarele, beldițele), în apa rece care trece peste brâu, două-trei ore, cu grija de a nu o agăța. Atunci toată munca e în zadar. Și peștele are instinct de conservare. Nu mai mișcă! Se vede când desfaci o cutie de conserve. Păcat de post că nu are același gust ca cel preparat proaspăt, pe grătar?
„Prima Toamă”
Nu „Toamnă”! Nu e o greșeală! Marius Chiper, după mai bine de zece ani cumulați ca experiență, administrator al lacului de la Horești, o spune cel mai bine: „Ca în fiecare toamnă facem pescuitul de control. Verificăm și producția. Și creșterea peștelui, și mai și vindem surplusul. Au venit și angajații de la ferma Motoșeni să ne ajute, cu domnul inginer Ion Vlad. S-au format două echipe de câte zece. Ei au plecat de acolo pe la ora șapte dimineață, cu logistica necesară. Recoltăm fitofagul în general, sângerul, crapul chinezesc, crapul românesc, novac și răpitorul – somn, șalău, știucă… Carasul, roșioara, plătica, beldița, le lăsăm pentru pescuitul sportiv. Se pot lua acasă. Azi e prima Toană. Așa se zice la prima năvodire aruncată spre sfârșitul anului. E cel mai lung năvod, de 800 de metri pe care îl folosim. Peștele e neumblat cum se spune, dar și nivelul apei este mai ridicat față de anul trecut. Atunci mai mergeam 5 metri de la mal. După cum vedeți, e de bine! Vremea ține cu noi.” Lacul Horgești rămâne o atracție și pentru pescarii sportivi din toată țara, cu provocări de capturi și mai mari, decât cei prinși în plasă.
Artemis nu e legendă
N-o fi Gheorghiță sau Ion. E o cutumă, obicei de a boteza o captură care depășește recordul la un moment dat al „bălții”, evaluată în kilograme și timp. Cine o mai prinde, îl mai prinde, dă pupici, poză, și îi dă drumul. Nu toți peștii depun icre, oricât ar fi de dolofani. Nu e vorba de gen. Au deja nași. Pomelnicul rămâne secret. Doar pentru profesioniști, să nu se repete la calendar. Pe asta cu vânătoarea am aflat-o de la protagonist. Cât a așteptat-o?! Suplă, zglobie, crăpoaică de 30 de kg. Na! I-a fentat pe toți și a cedat la un boilies, nu spune ce firmă, lui Mihai Simion.
A reușit anul acesta două performanțe la pescuit sportiv pe lacul Horgești. Nu se laudă dar se mândrește, Artemis e zeița vânătorii,(pădure, fertilitate, sigur a mâncat și pește, cam greu cu harponul), invidie de pescar cu 4 kg din 23 de carași: „Cine îl prinde prima oară îi dă și numele. Trebuie să ținem legătura. Suntem nași, nu ? Cam toți peștii care trec de 20 de ani au primit un nume. Într-un lac, toți se hrănesc cam cu aceași lingură. Dacă vii cu altceva, s-ar putea să-i stârnești. A fost relativ un dril scurt. Vreo 20 de minute. În general, peștii mari îi simți. Nu se zbat. E mai greu să-i aduci la mal. O zvâcnitură și s-a dus montura.” Mihai Simion e de loc de la Rusciutea, Fundu Lui Bogdan. Pescuiește de când se știe: „Am copilărit între Siret și Bistriță. Îmi place pescuitul la staționar. La plută. Cleanul pe Bistriță, când mergeam cu tata, a rămas doar amintire. Am 33 de ani și îmi place ce fac. Mi-am bătut recordul de acum trei luni și ceva, când am prins un crap tot aici, de 27,5 kg. Îi fotografiem, arătăm, sunt în lac! Cine vrea, să se convingă, să vină să-i pescuiască!” N-am abuzat de fotografiile publicate pe internet, dar l-am fotografiat pe Mihai la acțiunea de vineri, cu o știucă în brațe, salvată din plase.
Fără epilog
Nu se trage linie. A fost un an bun! Din ce s-a recoltat vineri, în primul rând au fost onorate contractele privind cota parte de care beneficiază proprietarii de teren, de pe acest luciu de apă, Facturat colaboratorii prestatori de servicii, și cel mai important, aprovizionarea magazinelor pe care societatea le are în adminisrare, cu pește proaspăt. Multă muncă pentru a ajunge aici. Tarifele pentru pescuitul sportiv, de relaxare cu prietenii, au rămas aceleași, din 2019. Tot 50 de lei pe zi. Pentru realizarea de competiții, grupuri de pasionați ai acestui sport, care lucrează de acasă la firme de renume, există opțiuni. Nu ratați ocazia să mai și vedeți ce se ascunde la câțiva metri de mal, într-o apă plină de viață. Morală: Un pește care dă din coadă… nu trebuie băgat la congelator! Dacă nu avem alte opțiuni, zacuscă să fie! Dacă pare scump, poate că fotografiile din acest reportaj arată că munca acestor Oameni, Merită!
