La mijlocul săptămânii trecute, Guvernul României a aprobat o nouă tranșă de ajutoare de urgență, printre beneficiari numărându-se și 16 familii și persoane singure din județul Bacău. În total, pentru acestea guvernul a alocat 45.000 lei.
Cea mai mare sumă, respectiv de 7.000 lei, va ajunge la câte o familie din municipiul Bacău și comunele Parincea, Plopana și Izvoru Berheciului, a căror gospodărie a fost mistuită de incendiu.
Restul beneficiarilor au nevoie de bani deoarece se confruntă cu probleme deosebite generate de starea gravă de sănătate a lor ori a unui membru din familie.
Pentru susținerea tratamentului și a îngrijirii medicale, o familie din municipiul Onești va beneficia de 4.000 lei, iar una din Bacău, de 3.500 lei. Tot în Onești, unei familii îi vor fi virați 3.000 lei. La alte 2 familii, una din Bacău și cealaltă din comuna Măgura, vor ajunge câte 2.000 lei, iar tot din Bacău, 4 vor beneficia, fiecare, de 1.000 lei.
Suma cea mai mică, de 500 lei, le-a fost acordată unor familii din comunele Glăvănești (1), Gura Văii (1) și Odobești. În total, la nivelul întregii țări vor fi acordate 232 ajutoare care vor însuma 995.500 lei.
Cei mai mulți beneficiari sunt în județul Dîmbovița, de unde 26 familii și persoane singure vor primi, în total, 101.500 lei. Urmează județele Iași cu 23 beneficiari (3-câte 10.000 lei) cărora le este alocată o sumă totală de 97.000 lei, și Neamț-22 (100.000 lei).
Amintim că ajutoarele de urgență sunt prevăzute de Legea 416/2001, a venitului minim garantat, şi au ca scop sprijinirea celor aflaţi în situaţii de necesitate provocate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul excluziunii sociale.
Pentru a solicita acest sprijin financiar, cei care se găsesc în una din situaţiile menționate mai sus se vor adresa Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234510083.