După cele două cuvinte din titlu merita să pun un semn de exclamare, ca după un semnal de alarmă. Dar, le-am lăsat așa, pentru formula reprezintă și o concluzie, după o sumbră constatare.
Da, oameni buni, prin anumite tertipuri politice suntem efectiv „traduși”, adică înșelați, împinși în direcții greșite și periculoase, ceea ce ar fi meritat un semnal de alarmă.
Verbul „a traduce” nu este mereu unul satanic, pentru că el face referință și la o meserie onorabilă și absolut necesară în societate, aceea de traducător de texte, de translator în convorbiri din limbi care nu prea ne sunt la îndemână tuturor.
Sensul de a fi înșelat al acestei noțiuni l-a făcut celebru marele Caragiale, în povestea Miței și a Didinei, fetele „traduse” sau „traducătoare” în dragoste, din arhicunoscuta „D’ale carnavalului”.
Nae Girimea, frizerul fercheș, jucător pe planuri amoroase multiple, Crăcănel și Pampon, bărbați așezați la casele propriilor amante, sunt alte personaje caragialești care pot stârni și azi râsul. Dar, mai e oare nevoie de ei într-o eră instabilă ca denumire, unde totul se compune, verbal, cu termeni ca „super”, „post”, „extra” sau „ultra”, iar omenirea nu mai îmbină utilul cu plăcutul, ci netul cu realitatea?
Pentru a nu mai aminti cum devenim sclavii englezismelor.
Copiii și nepoții noștri (și nu doar ei!) sunt împinși parcă hoțește spre englezisme ciudate, fără de care nu mai poți fi „cool”, adică grozav, formidabil, nemaipomenit – pe românește. Acum două zile l-am auzit, în Bacău, pe dr. Mircea Platon, redactor-șef al revistei ieșene „Convorbiri literare”, care la un excelent simpozion pe probleme ale învățământul religios în școli ne atrăgea atenția că elevilor nu le mai sunt predate valorile culturii naționale, tradiționale, pentru că ar fi deja învechite. Ci le sunt recomandate mai ales opere și lucrări din sfera anglo-saxonă. Acestea din urmă – spunea intelectualul ieșean – sunt însă mai ales traduceri ale unor opere originale.
Așa ajung elevii la mâna unor traducători din limba engleză, care oricât de pricepuți și talentați ar fi (și unii chiar sunt!), cititorii cunosc valorile occidentale doar prin prisma traducătorilor.
Multe ar fi de comentat aici, dar spațiul tipografic nu ne permite. De aceea mă grăbesc și eu cu încă o concluzie: după felul în care este condusă astăzi România, pare că suntem și noi „traduși” într-un mare fel. Adică înșelați!