Cărțile au soarta lor, spune un dicton latin (Habent sua fata libelli), iar după câte am văzut deja, urmărind reacțiile, atât ale criticilor, cât și ale cititorilor, cea a romanului „Iorgu” (o biografie ficționalizată a lui Bacovia), scris de Adrian Jicu se anunță a fi una fericită. Mă bucură mult acest lucru, dar nu aș putea spune că mă și miră, pentru că-l știu de o bună bucată de vreme pe Adrian, de când a devenit criticul literar al revistei „Ateneu”, și sunt optsprezece ani de atunci. Și mă așteptam la surprize plăcute din partea lui, în materie de scris. E foarte talentat, asta fără nicio îndoială, are condei, dar și o mare putere de muncă și voință de a-și duce până la capăt proiectele (nu puține), ambiție, exigență de sine și față de alții, calități pe care i le prețuiesc. La care adaug, și asta e important în ierarhia preferințelor mele pentru o persoană, simțul ludic, autoironia și umorul. E un profesor de vocație, l-am văzut cum le vorbește elevilor, cu câtă pasiune, cunoaștere, evident, stârnindu-le curiozitatea și interesul pentru literatură. Și orice profesor bun de literatură, mai ales un universitar are, cu siguranță, un pigment artistic.
Cu personalitatea sa complexă și foarte creativă, mi s-a părut firesc să-l văd aventurându-se în noi teritorii, așa cum s-a întâmplat acum, când a publicat primul său roman la prestigioasa editură Humanitas. „Iorgu” (Iorguțu, cum îi place autorului să-l alinte) a pășit cu dreptul, bucurându-se de un succes notabil. Au scris deja despre el câțiva critici importanți, din generația lui Adrian (îmi place camaraderia, solidaritatea lor intelectuală), au vorbit la lansarea cărții, iar alți scriitori și-au spus părerea în intervenții radiofonice sau pe rețelele de socializare. Îi amintesc pe Alex Goldiș, Marius Manta, Bogdan Crețu, Andreea Răsuceanu, Paul Cernat, Cristian Fulaș, Adrian G. Romilă, Radu Vancu, Gabriel Enache etc. Autorul lui „Iorgu” a fost de două ori invitat la Radio România Cultural și la alte posturi de radio, mărturisind, printre altele, că și-a dorit ca romanul său să fie istoria unui om viu, urmărind să-l apropie astfel pe Bacovia de cei tineri, să-i împrietenească pe aceștia cu poetul, care li se înfățișează din paginile cărții ca un om viu. Un Bacovia „în carne și oase”, cum a scris Marius Manta (colegul lui Adrian în ale criticii literare de la „Ateneu”), la „prima lui viață”, după pătrunzătoarea observație a lui Adrian G. Romilă. Și asta mi s-a părut și mie cea mai importantă calitate a romanului „Iorgu”, senzația de viu, freamătul, foșnetul vieții. O carte în care tăcerile poetului sunt polifonice, spunând mult și în multe feluri, iar descrierile sunt fastuoase, o întreagă epocă retrăind sub ochii cititorului. Adrian Jicu este un mare iubitor de istorie și acest lucru se vede în imensa și minuțioasa documentare care stă la fundația edificiului său romanesc. Și povestește cu șart, într-o bună tradiție a vestiților povestitori moldoveni, încât regreți că romanul se sfârșește, la un moment dat. Sunt și multe idei interesante care ți se impun după lectura cărții: aceea, de pildă, că poezia lui Bacovia poate fi percepută și ca un reportaj al lumii în care a trăit. Pentru că poetul, situându-se la margine, de unde avea întreagă viziunea câmpului, era un observator cu simțuri foarte ascuțite, captând aerul timpului său, unul de mari și rapide prefaceri.
„Iorgu” este un roman captivant, Adrian Jicu, învestit cu titlul de „prozator” de Cristian Fulaș, care subliniază cât de mare este acest cuvânt pentru el, semnând o certă reușită. Prima sa carte de docu- ficțiune este scrisă cu un talent sclipitor, debordant, cu o seducătoare naturalețe și o uimitoare bogăție de limbaj, așa că nu întârziați cu lectura!
„Iorgu”, un succes notabil
