În cazul în care abia ați ieșit din hibernare, peste graniță este război. Motivele n-are rost să le discutăm; la opt luni distanță nici nu mai contează. Contează că e un război care nu dă semne că s-ar potoli, ci, dimpotrivă, se încearcă pe diferite căi amplificarea lui. Atât în ceea ce privește puterea sa cât și în ceea ce privește întinderea geografică. Nu e un secret că Polonia și România sunt împinse de „aliatul strategic” să facă pasul și să treacă de la statutul de furnizor de arme, la cel de furnizor de carne de tun. Polonezii au făcut pasul oarecum; se aude că sute de mercenari polonezi sunt în Ucraina și că în comunicațiile radio se aude tot mai des vorbindu-se poloneză. Și despre români s-a auzit că ar fi, mai puțini, ce-i drept.
Rusia și SUA, căci între ele se poartă războiul, au ridicat miza până la nivelul în care o pace negociată nu mai poate fi acceptată de nici una dintre părți. Ba, chiar americanii au pictat războiul în așa manieră încât pur și simplu nu se pot retrage din Ucraina cu coada între picioare, așa cum au făcut-o din Afganistan.
Pur și simplu, lovitura de imagine ar fi prea mare. Așa că unii încearcă, după cum spuneam, să bage și alte țări în conflict. Cel puțin așa se vede dintr-un anumit unghi. Avem record de trupe străine în țară, trupele noastre – alea câte sunt – fac exercițîi peste exerciții și, la nivel politic, este interzis să se vorbească despre negocieri pentru pace. Cine vorbește, își pierde funcția. Deocamdată.
Este absolut interesant nivelul la care s-a ajuns. Pentru că pot să spun că nici pe vremea vechiului regim nu se punea problema în halul asta. Astăzi, însă, autoritățile au ajuns în situația în care nu mai au cale de întoarcere și sunt nevoite să înghită broscoiul și să meargă înainte pe traseul indicat de „aliați”.
Problema cu războiul este că pot să-l pornească oricând, dar nu știu cum să-l mai oprească. Băieții ăștia care se joacă cu grenadele pe la noi și au impresia că o să atacăm la baionetă, nu cred că știu că nu e că la virusache.
Adică, da, bagă un fonfleu, două, trei, ne arată câteva explozii, poate și niște morți (Colectiv gen) și pun televiziunile să arate imaginile în buclă, ca să emoționeze poporul. Apoi pun marșuri patriotice și ies cu mașinile de poliție cu imnul la difuzoare ca să îmbărbăteze poporul, iar pe cei care nu-s de acord, îi bagă la răcoare, că doar s-au făcut exerciții în perioada stării de alertă.
Mai grav va fi când vor veni sicriele. Și mai grav va fi când se vor stinge luminile, se va opri gazul și apa.
Iar de la acest punct încolo, nimic nu mai e sigur. Nici funcțiile lor, nici sinecurile și nici viața lor.
