În Brazilia, alegerile prezidențiale au fost câștigate de Lula, candidat socialist, și care, a făcut și puțină pușcărie fiind acuzat de corupție. Suficiante motive pentru ca românii verzi să se revolte pe rețelele sociale și să strige că un puscariabil a fost ales președinte al Braziliei. La noi nu s-ar fi putut întâmpla; la noi s-a dat o lege care spune că dacă ai făcut pârnaie nu mai poți candida. Desigur, dacă ai făcut manareli dar nu ai fost condamnat, nu e problemă, poți candida și chiar castiga alegeri prezidențiale.
Revenind la Brazilia, situația este puțin mai complicată. Puțin mai mult. La ce scandal și la ce fraude au fost făcute în Brazilia ca să câștige Bolsonaro, Lula ar fi trebuit să câștige detașat.
Dar cine este Lula? Luiz Inácio Lula da Silva, un adevărat erou brazilian, care a luptat împotriva dictaturii dintre 1964 și 1989, a creat o puternică mișcare sindicală și a fondat Partidul Muncitorilor, este creditat că ar fi salvat 20 de milioane de brazilieni din sărăcie datorită programelor sale economice cât a fost președinte timp de două mandate.
Condamnarea care l-a scos de pe scenă politică n-a fost clară deloc. S-a demonstrat că procurorii se întâlneau cu reprezentanții posturilor TV pentru a discuta cum să mai arunce pe piață „dezvăluiri”. Manifestațiile de stradă erau comandate și bine regizate iar cel mai important – procurorii nu au putut arăta care este apartamentul pe care se presupune că l-ar fi primit ca mită Lula.
Dar, înainte de „cazul” Lula, a fost „cazul” Dilma Rouseff. Președinta țării a fost acuzată de corupție, au fost organizate proteste în masă, Congresul a suspendat-o și, apoi, fără să existe probe, a demis-o. S-a spus, atunci, că așa a venit comanda de la Ambasada SUA.
Pe urmă, tunurile au fost puse pe Lula. A fost condamnat la 12 ani de închisoare și, deși nu era condamnat definitiv, i s-a interzis să candideze, chiar dacă avea dreptul. Pentru că dacă ar fi candidat, câstiga detașat.
Au urmat ani de lupta în justiție iar condamnarea a fost anulată. Lula a putut candida și l-a învins la limită pe actualul președinte, Bolsonaro. Despre acesta se spune că este o creație a dreptei radicale și a Armatei. Lula va avea o sarcina grea din acest punct de vedere, pentru că Dreapta plus Armata este o combinație periculoasă în America Latină.
Acum, ce e distractiv, este că, noi, rupți în fund și deranjați de amestecul extern în politică prin intermediul Justiției, îl bocim pe Bolsonaro și îl urâm pe Lula, care, în cele două mandate anterioare, a reușit să scoată din sărăcie milioane de brazilieni iar, pe plan extern, a pus B-ul la BRICS.