Mica mea cultură personală nu-i rodul familiei, una de țărani orășenizați pentru care cartea însemna manualul de școală, care era sfânt. Dar îmi aduc aminte că mama îmi povestea ca să astâmpere copilașul de 4-5 ani care stătea ghemuit în camera ”de gazdă” din Cartierul CFR, cum luptase ea în armata lui Ștefan cel Mare, iar eu am crezut-o! Și de atunci Istoria m-a fascinat. Desigur, maică-mea, Lucia Broșteanu (născută Ungureanu în satul Podoleni din Neamț), îmi potolea doar dorul nevinovat de povești insiunându-se printre plăieșii mustăciosului nostru voievod-sfânt. Dar fantezia ei mi-a deschis două căi care m-au format! Una, foarte utilă, de a mă întreba ce a fost în trecut. A doua, relativă, de a citi cât mai mult pentru a înțelege ce e astăzi.
Pe de altă parte, tatăl meu, care a spart aproape adolescent munții să se facă Barajul de la Bicaz, n-avea nici imaginație, nici darul povestirii. Dar mi-a făcut un mare dar dăruidu-mi ”Coliba unchiului Tom”, scrisă de o autoare ”albă” pe nume Hariet Beecher Stowe. De fapt, cartea era băgată în punga de cadouri dată de fabrică la Crăciun – pardon Moș Gerilă comunist! – unde mai erau portocale și bomboane de pom! Dar acea carte primită la 7-8 ani , și care m-a impresionat până la lacrimi, mi-a deschis pofta de a citi, care nu s-a oprit nici până azi.
La asta se rezumă educația mea de acasă, cu nimic legată de falsele teme puse în discuție, acum, de tembelismul căutării nodului în papură. ”Să fii curat, să nu furi, să nu minți, să înveți, să saluți pe toată lumea și să îți respecți profesorii” – cam astea au fost legile mele, pentru copiii de astăzi, care sunt? Pe urmă, dascălii și bibliotecile m-au mai luminat și împins înainte, înspre… o actualitate pe care n-o înțeleg de-a întregul.
De ce? Păi, tineri cu pretenție de activiști ce protejează planeta merg în muzee, aruncă cu mâncare peste opere celebre și, înainte de a fi reținuți, se screm să întrebe: „Ce valorează mai mult, arta sau viața?” „Victime” ale bolșevismului climatic sunt picturi de van Gogh sau Claude Monet, doi dintre cei care-au răsturnat regulile conformist ale picturii. Bieții renascentiști, cred că se răsucesc în mormânt cu pensulele-n mână nefiind băgați în seamă de golanii protestatari inculți!
Le-a fost dat la poliție un test de cultură generală acestor imbecili superexcitați? Desigur, nu! Și ce rost ar fi avut, de vreme ce prima lor intrare într-un muzeu a fost aceea în care și-au propus să distrugă. Pentru această subspecie, anularea umanității înseamnă salvarea ei. Cu orice preț și sub orice formă! Uite de aia mi-e dor de mama și aș vrea s-o întreb dacă Neamul Șoimăreștilor era chiar așa de viteaz!
