27 octombrie nu prea ne spune nimic, poate doar statistic. Este a 300-a zi a calendarului, adică au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului! V-ați gândit unde petreceți de Crăciun și de Anul Nou, sau v-a trecut cheful de chiuială la gândul facturilor pentru gaze și electricitate? Mai este până în decembrie, așa că revenim la ziua de astăzi. Una de sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, cam bulgar de felul lui, dar adoptat de București drept ocrotitor al orașului încă de pe la 1792.
E a doua sărbătoare consecutivă, după ce ieri a fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ”patronul de nume” pentru peste 320.000 de români pe care popa i-a botezat Dumitru, Mitică, Mitriță, Dumitra ori Dumitrița. Să luăm aminte că amândoi sfinți sunt trecuți în calendar ca Dimitrie, varianta elenă a numelui, căci grecii au dictat în Bizanțul – Istanbulul de azi – zorilor medievali unde s-a scris ortodoxia așa cum o știm și astăzi.
Dumitru Sechelariu. Nu-i de pus în calendar, dar e ziditor
Desigur, cel mai celebru purtător al acestui nume este fostul primar al Bacăului în două rânduri. Îi iubeai necondiționat omenia sau îl urai despicându-i excesele. Te convingea din trei vorbe ori o luai la fugă după trei ore de polologhie. Plângeai de emoție cu el și te minunai de planurile sale ce nu încăpeau în vremea sa cam îngustă. Nimănui Dumitru Sechelariu nu i-a fost cuiva indiferent! Fie că s-au numit Ion Iliescu sau Traian Băsescu, Gigi Becali sau Adrian Porumboiu, plus mulți alții celebrii (și bogați!) ce se bucură acum în funcții de lecțiile și ajutorul lui, cu toții i-au respectat hotărârea de a schimba Bacăul și a-l duce cât mai sus. Pe urmă, l-au executat la un moment dat din cauza… entuziasmului prea mare. Cu excese sale și exagerările presei, Dumitru Sechelariu rămâne un reper în administrația și politica băcăuană. Măcar pentru că s-a bătut până la capăt pentru băcăuani și n-a acceptat ”căpăstrul”! Apropo de uitare, oare mai e pomenit printre ctitori la biserica de la Narcisa? Citim asta și tot ce ne e de folos în Deșteptarea, că e despre no!
Dumitru de Bacău bate Capitala
În 1998, unul dintre frații tatălui meu ce lucra de vreo 30 de ani în București, a venit dinspre Capitală și a intrat în Bacău. Ajuns în apartamentul nostru de pe Alecu Russo, în drum spre casa părintească din Neamț, a spus: ”S-a luminat drumul la intrarea în Bacău, dar și mai mult mi-a plăcut când am oprit să-i iau o apă copiilor, preț bun și servire bună. Super magazine Selena, n-avem așa ceva la noi, e Occident!” Atunci m-am simțit mândru că sunt băcăuan!
La mulți ani din Bacău!
În aceste două zile, mai ales ieri, au fost petreceri sau aduceri aminte pentru cei ce poartă s-au au purtat numele sfinților. Unul dintre cei mai cunoscuți băcăuani botezați așa este Dumitru Bontaș, lider social-democrat, fost prefect al județului și președinte al Crucii Roșii locale. Om cu studii serioase, e parte parte din grupul intelectualilor din PDSR-PSD Bacău (cu Octavian Opriș și Gheorghe Iorga vârfuri de lance cârmite inteligent la stânga), a lăsat o bună impresie în activitatea politico-administrativă, pe care a abandonat-o în ultimii ani pentru o reușită carieră didactică la Universitatea ”George Bacovia”. Tot din familie este și Dumitru Brăneanu, agronomul și președintele de CAP care a fost de două ori deputat și tot de atâtea ori vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, bineînțeles din partea PDSR-PSD. Mereu iubitor de frumuseți ale vieții, ”nea Mitică” Brăneanu a scris cu spor, devenind membru al Uniunii Scriitorilor și, din 2018, președinte al filialei băcăuane. Ce să-i mai faci talentului când se impune? Pentru mine, ca fost practicant și etern iubitor de handbal, Dumitru Berbece rămâne un nume de amintit neapărat. Chiar dacă a jucat pentru Steaua, locul trei reușit cu naționala României la Olimpiada din 1984 de la Los Angeles înseamnă enorm. Faptul că a antrenat mulți ani în Germania poate fi o explicație pentru valoarea actual a nemților într-un sport pe care noi, românii, aproape l-am inventat modern prin 1960-1970, în timp ce acum – în 2022 – nu mai știm cum miroase un turneu final European sau mondial. Din sentimentalism, îl pomenesc și pe profesorul Dumitru Ficuță, o prezență și un personaj gata mereu să se reinventeze, oricât de contradictorii ar fi noile sale fețe. Aș zice ceva și de Doru Octavian Dumitru, dar nu știu dacă se pune și numele de familie, deși eu cred că-i mai important. Oricum, parcă am auzit că vine în turneu prin Bacău și merită să-l revedem pe cel care a revoluționat umorul de scenă românesc.
Mâncarea moldovenilor a ținut România!
În vara și toamna anului 1916, germanii și austro-ungarii au adus enorme trupe și resurse pentru a trece prin Pasul Oituz, ca să înconjoare strategic-criminal o bună parte a Armatei Române ce lupta fără resurse la Mărășești-Mărăști, în Vrancea. Dacă în munții Oituzului ostașii români nu rezistau în asaltul enorm din 27 octombrie, nu mai eram așa întregi ca teritoriu. Dar femeile și bărbații din satele Bacăului au dus apă, mâncare ori pansamente rupte din cămășile lor pentru eroii care nu se clinteau. Și n-au trecut! Nici în acea zi teriblilă, nici în săptămânile ce au urmat, când băcăuanii s-au târât cu merinde și apă până pe prima linia frontului. Și mulți au murit! Iar tot pe 37 octombrie, dar în 1918, Guvernul român a dat nemților un ultimatum de 24 de ore prin care le-a cerut să părăsească teritoriul României. Ce păcat că economic – măcar- nu putem spune Germaniei și astăzi că pe aici nu se trece!
