15 noiembrie 2024

Ziua Bastonului Alb: Expoziție de pictură la Asociația Nevăzătorilor

Încă din 1921, la 15 octombrie, în lume, se sărbătorește Ziua Internațională a Bastonului Alb sau Ziua Internațională a Nevăzătorilor. Astfel, evenimentul a fost marcat și la Asociația Nevăzătorilor din România Filiala Bacău cu un spectacol oferit de grupul vocal „Izvorașul” dar și cu ceva inedit.

Un membru al Asociației, cu rest de vedere, de la Târgu Ocna, este vorba de Gheorghe Lazăr, a expus sub formă de expoziție mai multe tablouri pictate de el.
„Colegul nostru a pictat niște peisaje de suflet inspirate din Bacovia, din Eminescu și Goga. Din păcate domnul Lazăr, din motive de sănătate nu a putut să fie astăzi cu noi. Este însă foarte interesant cum colegul nostru pictează.



Acesta pictează doar noaptea, își pune pe masă lângă șevalet sau unde pictează o veioză cu un bec foarte puternic și pictează mai mult la vârful degetului. Cred că este prima persoană cu handicap de vedere care a avut curajul să expună”, a precizat Laura Damian, președintele Asociației Nevăzătorilor Filiala Bacău. Expoziția cuprinde 26 de lucrări din cele 50 ale pictorului cu deficiențe de vedere.

Prezent la fața locului a fost și Ion Stamate, asistent guvernator Club Rotary Bacău-Neamț, care susțin în totalitate activitățile celor de la Asociația Nevăzătorilor și care a precizat că la o întâlnire a membrilor clubului din luna noiembrie va oferi spre licitație tablourile expuse la această expoziție.

Lucrările lui Gheorghe Lazăr pot fi vizionate la sediul Asociației Nevăzătorilor de pe str. Vadul Bistriței până vineri, 21 octombrie.
Florin Ștefănescu




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014