De când dilema?
Se pare că e relativ recentă. Acum un secol şi mai bine, îl aveam doar pe i în numele sfintei prăznuite la 14 octombrie, aşa cum apare în ediţia I a broşurii „Paraclisul şi acatistul cuvioasei maicii noastre Paraschiva” (Bucureşti, 1889; cota 607870/2002, Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău), îngrijită de episcopul academician Melchisedec Ştefănescu. Cartea cuprinde şi altceva: „Viaţa şi minunile cuvioasei maicii noastre Paraschivii celei nouă” (pp. 37-110), cu precizarea că trebuie deosebită de „altă sfântă Paraschivă veche, cunoscută sub numirea de Cuvioasa muceniţă Paraschiva, care a pătimit în veacul al 2-lea după Hristos şi pe care Biserica o serbează la 26 iulie” (în calendarul ortodox, „Sf. Mc. Paraschevi din Roma”, iar la 14 octombrie, „Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi”).
De unde e-ul?
Am căutat în trei lucrări lexicografice solide (N.A. Constantinescu, „Dicţionar onomastic românesc”, Buc., Editura Academiei R.P.R., 1963; Christian Ionescu, „Mică enciclopedie onomastică”, Buc., Editura Enciclopedică Română, 1975; Gh. Guţu, „Dicţionar latin-român”, Buc., Ed. Humanitas, 2003) etimologia cuvântului şi am găsit detalii interesante. La origine, în onomastica creştină, se află grecescul paraskeue, prezent în Noul Testament, cu sensul de pregătire. În latina ecleziastică era într-o formă aproape identică: parasceve, având acelaşi înţeles („pregătire”), cu specificarea de „veghere în ajunul zilei de sabat, la evrei”. Revenind la forma primară din greacă, ajungem la verbul paraskeuazein „a pregăti”, alcătuit din prepoziţia para „în afara, pe lângă, alături, de-a lungul” şi skeuazein, de la skeuos „instrument, unealtă”. „Dictionnaire Hachette de la langue française” (1980) include o descriere apropiată: „parascève n.f., RELIG. Veille du sabbat, dans la religion judaique; gr. paraskeue «preparation»”. O lectură a tuturor etimoanelor amintite până aici descoperă vocala e în fragmentul paraske-/parasce-, cu trimitere la radicalul grecesc skeuos, şi elimină total varianta cu i.
O întâmplare
Unele lucrări vorbesc despre legătura strânsă cu a cincea zi din săptămână, identificând numele sfintei cu substantivul comun „vineri” sau cu numele proprii „Vinerea Mare” ori „Sfânta Vinerea” (Lucian Predescu, „Enciclopedia României”, 1940). S-ar deduce că e o dată fixă în calendar, ca Ispasul (Înălţarea Domnului). Faptul că în anul 2022 ziua de 14 octombrie a căzut vineri e o coincidenţă.
Un sinonim
Corespondentul pentru slavii din sud este petka „a cincea [zi din săptămână], adică vineri”, din numeralul piati „cinci”. La bulgari este în forma onomastică Petka/Petko (în ultimii ani a existat un harnic corespondent al Radiodifuziunii Române la Sofia şi al Europei Libere, Petio Petkov), prezentă în numele româneşti Petcu, Petca, Pătcă, Petculescu, Petculeasa sau Peci, Peciu.
