8 noiembrie 2024

Afisele PP-DD din Poduri au fost vandalizate

Luni noaptea, afisele din comuna Poduri ale lui Miron Smarandache, candidatul PP-DD pe Colegiul 7 la Camera Deputatilor, au fost taiate, acoperite sau furate. Candidatul nu crede ca a fost o intâmplare având in vedere amploarea actiunii. ”Este inadmisibil ceea ce se intâmpla. Nu-mi vine sa cred ca, intr-o perioada atât de scurta, derapajele electorale au atins asemenea cote. Este inacceptabil ca nici macar bannerul montat in centrul comunei, in apropierea cladirii Primariei Poduri, sa nu ramâna neatins. Contracandidatii mei au declarat ca vor o campanie electorala curata, una bazata pe proiecte, pe dialog si pe dezbatere. Observ ca realitatea nu coincide cu ceea ce au declarat public. Pe mine nu ma vor atrage in jocul lor murdar chiar daca vor continua cu tot felul de sicane si presiuni. Am doar rugamintea ca acesti candidati sa-si demonstreze maturitatea politica si ii invit sa participe alaturi de mine la o dezbatere civilizata pe teme de interes pentru comunitatea locala careia ii cerem votul”, a declarat Miron Smarandache. Candidat PP-DD pentru Camera Deputatilor a depus o plângere la Politie, urmând ca oamenii legii sa faca cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor care au recurs la distrugerea materialelor electorale. „Din cercetarile efectuate s-a stabilit ca 7 bannere electorale ce fusesera amplasate pe raza comunei Poduri, intre stâlpi ai retelei electrice, au fost indepartate, prin taierea funiilor de sustinere, 5 dintre acestea fiind si sectionate cu un obiect taietor. In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de distrugere, iar cercetarile continua in vederea depistarii faptuitorilor”, spune inps. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Constantin Chiriac, reprezentant al AEP si purtator de cuvânt a afirmat ca „la Biroul Electoral Judetean nu a fost inregistrata nicio sesizare.” Reprezentantii Partidului Poporului – Dan Diaconescu solicita Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau „sa se implice in stoparea actiunilor de vandalizare a materialelor electorale ale candidatilor PP-DD”.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014