Nomen est omen
Numele (cuiva) este (şi o) profeţie, spuneau anticii romani, iar noi ne dumirim de adevăr în unele clipe din viaţă. Prezentăm aici pe cel ce s-a născut în comuna Români, aflată în plasa Bistriţa, apoi în plasa/ raionul Buhuşi (1942, respectiv 1950); din 1964 trece la raionul Roman, iar din 1968, în judeţul Neamţ. Are numele Dimitrie Vulpian (2 ian. 1848 – 25 sept. 1922, Bucureşti) şi este înregistrat deopotrivă de folcloristică şi de muzicologie. Statutul de românean (după modelul „ieşean”) l-a îmbiat la o îndeletnicire adecvată: culegerea de folclor muzical românesc. Îl stimula şi curentul romantic activ în secolul al XIX-lea în Europa, care promova ideea de identitate naţională, în primul rând cu mijloacele culturii.
O operă colectivă
Dimitrie Vulpian a cutreierat aproape toate spaţiile româneşti şi a cules cu entuziasm orice producţie populară, încât după decenii de muncă îndârjită a făcut publice începând cu anul 1885 patru volume de folclor muzical: „Balade, colinde, doine, idyle” (I, cu 381 de piese), „Horele noastre” (seriile A şi B, cu 1000 de piese), „Romanţe” (cu 300 de piese), „Jocuri de brâu” (cu 250 şi încă 150 de piese), rezultând peste 2000 de cântece. A urmat impresionantul volum „Poezia populară pusă în muzică” (1886), cuprinzând textele melodiilor.
Aprecieri
Dimitrie Vulpian a lăsat „cea mai bogată culegere de melodii populare româneşti din câte s-au publicat” (Ovidiu Bîrlea), „indispensabilă celui care cercetează istoria cântecului popular românesc” (Iordan Datcu). „Meritul lui este de a fi atestat vechimea şi circulaţia unor cântece şi melodii de joc populare, ca şi evoluţia repertoriului şi a stilului de execuţie lăutăresc” (Lucia Berdan).
Recunoaşteri
Ca un „fotograf care fixează o anumită imagine şi purcede la mecanismul developării” (Octavian-Lazăr Cosma), Dimitrie Vulpian a ţintit să adune folclor „din toate părţile locuite de români”, unele dintre ele dedicate „Bunilor ostaşi Români” (majuscula îi aparţine). Recunoaşterea cea mai semnificativă a venit din partea lui Vasile Alecsandri („modelul său absolut” – Ligia Bârgu-Georgescu), căruia i se datorează premierea de către Academia Română (cu 5.000 de lei aur) a culegerii de folclor. Se adaugă medalia de aur la Montpellier (1891), medalia de bronz la Expoziţia Internaţională de la Paris (1900) ş.a.
În căutarea dreptăţii
„Dimitrie Vulpian – un folclorist pe nedrept uitat”, scria Viorel Cosma, unul dintre cei mai importanţi muzicologi români („Ateneu”, s.n., anul 6, nr. 2, febr. 1969, p. 14), subînţelegându-se că o formă de neuitare ar fi ca o instituţie de învăţământ (şcoala gimnazială din comuna Români) sau una de cultură (biblioteca comunală ori căminul cultural din localitate) să-i poarte numele. Sinteza prezentată mai sus este un posibil argument ca gestul autorităţilor locale să fie consemnat chiar în anul centenarului.