„Ma iubeste, ma iubeste, draga mea!”
In Moinesti, un bijutier pensionar fabrica, azi, viori. Grigoris Pashalov, care s-a nascut in Grecia dar iubeste mai mult România, face instrumente „cu o singura lipitura”. Taie butucul si scoate gâtul viorii dintr-o bucata. Cea mai draga dintre instrumente este si cea mai ciudata: o vioara fabricata din 5.200 de betisoare de artar, la care a muncit o jumatate de an.
Sta lânga fereastra, pentru ca lumina e mai buna, si, de dimineata pâna seara, ciopleste. Grigoris Pashalov, un grec devenit moinestean, taie butucul, il scobeste cu dalta si il slefuieste. Din mâinile lui groase ies gâturi subtiri si coapse arcuite, de lemn. Sunt instrumente muzicale de o delicata frumusete, care mai au si meritul de a fi rare, fiind realizate aproape dintr-o bucata si cu o singura lipitura. „Am un prieten cu care cântam, pe vremuri, la «Montana», marturiseste Grigoris. A vazut ca faceam lire si a zis «Cine le cumpara? Daca ai face viori le-ai vinde! Daca poti sa faci!»”. Mesterul a sarit in sus: „Cum sa nu pot? Am pus pariu, a plecat si l-am chemat dupa o luna. I-am spus «Uite vioara!» Mai mult, eu fac viori cu o singura lipitura, iar ceilalti fac cu 11 lipituri.” Grigoris Pashalov s-a nascut in 1944, la Alexandropolis, in Grecia, si a ajuns in România la 8 ani, impreuna cu familia. Fiind refugiati politic, au trait intr-o tabara de emigranti la inceput, apoi au obtinut cetatenie si s-au stabilit definitiv in Moinesti: „Statul român ne-a primit cu bratele deschise. Ne-a dat paturi, dulapuri, ne-a facut cantine, apoi a dat si un decret ca sa ne putem lua cetatenie.”
„Aici, in Moinesti, sunt acasa!”
Din pacate, câtiva ani mai târziu, emigrantilor li s-a retras cetatenia. In 1987, Grigoris s-a dus in vizita in Grecia, dar nu a ramas acolo: „Nu ma inteleg bine cu grecii, sunt rai si zgârciti. Sotiei mele i s-a facut rau din cauza caldurii si a cerut o cana cu apa. Nu i-au dat. Ce credeti, i-au spus? «Stii, bre, ca noi platim apa la contor?» Eu ma simt bine aici, cu românii mei! Aici, in Moinesti, sunt acasa!” Grigoris a deprins mestesugul de tatal lui si dupa Revolutie a trecut de la viorile grecesti, mai alungite, la cele clasice. Nu are instrumente moderne, de aceea, spre deosebire de lutierii care lucreaza in mari ateliere si taie lemnul cu laserul, mesterul grec munceste multe saptamâni la o singura vioara. Cea mai draga si mai importanta „e vioara din betisoare de artar, spune mosul. Sunt 5.200 de betisoare si am muncit sase luni”. E prima prezentata pe site-ul bestviolins.weebly.com. Toate cele 40 de viori pe care le-a mesterit in ultimele doua decenii sunt pastrate in saci de pânza, ca sa nu se prafuiasca. Grigoris Pashalov sustine ca nu le vinde pentru ca sunt scumpe si nu are cine sa le cumpere. Eu cred, mai degraba, ca le iubeste prea mult si nu se poate desparti de ele. Si ca sa dea dreptate gândului meu, Grigoris pune mâna pe dalta si incepe sa ciopleasca lemnul cântând fericit: „Ma iubeste, ma iubeste, draga mea!”
