Poiana lui Iocan, celebră prin dezbaterile ei metafizice, nu m-a impresionat foarte. Eu am avut în sat celebrul șanț pe care, în zilele de sărbătoare, se așezau bărbații și forfecau mersul politicii mondiale. Acolo am auzit prima dată de Eizenhaur și Adenaur, grangurii Americii și Germaniei. Despre primul, un șanțist, Fiț, parcă, zicea, cu autoritatea lui de vorbă-multă, că în război l-ar fi cunoscut chiar personal. Scripț mi s-a părut a fi hermeneutul dezbaterilor de pe șanț, căci el a atras atenția asupra faptului că numele celor doi nu se termină întâmplător în ,,aur”, SUHA și Germania fiind putred de bogate. Mai târziu, când am aflat că, de fapt, ei vorbeau – având ca surse ,,Vocea Americii” și ,,Europa Liberă” – despre Eisenhower și Adenauer, că SUHA era SUA, pătimașii săteni de pe șanț tot dragi mi-au rămas.
Tot acolo, pe instituția șanțului, am făcut cunoștință cu Regina Elisabeta a II-a, despre care tragicul Filifiu zicea că era foarte frumoasă și tânără, că umbla pe jos prin capitala țării ei, de lua mințile bărbaților, în vreme ce doctul Huhu spunea mereu că e și deșteaptă, că de asta trăiesc inglejii ca-n rai. Gujulii, după un hahaha răgușit, întreba, temător, dacă nu umblă cumva prin București și nevasta lui Dej, ca să sucească mințile. Atunci am aflat că Dej divorțase, căci și-ar fi schimbat gusturile amoroase prin pușcării…
Când l-au luat pe tata la pârnaie, din cauză că nu voia să se înscrie la colectiv, i-au pus în cârcă și preamăririle lui Eizenhaur, Adenaur și Elisabetei a II-a. Tata, școlit opt ani prin universitățile frontului, a trecut pe niznaiu, spunându-le securiștilor că pe el nu-l interesează reginele altora, că doar el avea Regina lui, pe mama mea, pe care o chema tot Elisabeta. Când ăia au trecut la scatoalce profesioniste, tata le-a zis: ,,Zău! Și nevasta mea nu e a II-a, ci prima!” Din când în când, aducându-și aminte de șanț și scatoalce, tata, șugubăț, îi zicea mamei: ,,Regina mea”…
