Polițiștii din cadrul IPJ Bacău – Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei de investigații cirminale, polițiști pentru acțiuni speciale și criminaliști au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza comunei Filipeni la o persoană bănuită de introducerea în țară sau comercializarea câinilor din rasele agresive.
Cu această ocazie, au fost identificate 10 exemplare canine (3 exemplare adulte și 7 pui ai acestora). Cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția tuturor deținătorilor de exemplare canine din categoria celor periculoase sau agresive, cu privire la respectarea prevederilor cele mai importante din OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinolr periculoși sau agresivi:
- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă:
”introducerea în țară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la art. 1 litera a (Pit Bull , Boerbull, Bandog și metișii lor)”;
- Constituie contravenție și se sancționează de la 500 la 1500 lei ”reproducţia câinilor prevăzuţi la art. 1 şi la art. 6 alin. (4), care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.