24 noiembrie 2024

Uite promisiunile! Unde sunt proiectele?

Aceasta campanie electorala pentru parlamentare seamana teribil de mult cu o cursa de câini, in care dulaii se intrec in a vâna un iepure iluzoriu sau, mai degraba, o halca apetisanta de carne proaspat macelarita. Cu latraturi mai mult ori mai putin sonore, cei ce vor sa ajunga deputati sau senatori alearga orbeste pe culoarele lor, nemaivazând nimic in staânga si-n dreapta. Ca nu se vad ei intre ei, nu are importanta. Problema este ca noi, alegatorii, suntem invizibili pentru cei care, teoretic, vor gândi si vor munci pentru a ne fi mai bine. Nu chiar pentru toti, insa cei mai multi dintre ei si-au pregatit (?) campania si o poarta de parca ne fac o favoare imensa candidând la noi in colegiu. Iar votul nostru conteaza mai putin decât chifteaua ieftina pe care viseaza sa o imbuce la bufetul Parlamentului. Concentrându-se pe calcule meschine, care tin de paguboasa aritmetica a redistribuirii, aspirantii la demnitate publica uita tocmai interesul public. Niciun proiect de lege coerent, cu impact direct si favorabil in viata bacauanilor nu a aparut pâna acum. Iar duiumul de probleme ar permite, cu vârf si indesat, gândiri pragmatice si convingatoare. Iar ca dovada ca 9 decembrie este termenul limita pentru cele cinci duzini de candidati sta afirmatia nefericita a unuia care a spus senin ca Bacaul n-are nevoie de o centura ocolitoare cu patru benzi. Ar fi suficiente doua, mai ales ca, spune individul cu pretentii de specialist in transporturi, nicio autostrada n-o sa treaca in veci prin zona noastra. Multumim frumos de asa incurajare, nestimabilule! In acest caz, imi permit sa va urez un esec mai mare decât gogomania pe care ai scos-o pe gura. Iar uniunea care a avut ideea proasta sa te propuna sa faca bine si sa-si instruiasca serios candidatii, nu de alta, dar ati fi in stare sa afirmati ca un drum pietruit e mai potrivit pentru starea actuala din Bacau. Ma rog, asta nu e departe de adevar in câteva privinte.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014