Un minor în vârstă de 15 ani a suferit arsuri de gradul doi într-un incendiu care i-a cuprins casa, în noaptea de joi spre vineri, în oraşul Dărmăneşti.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat că victima a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.
„Incendiul a fost lichidat. Au ars circa 150 metri pătraţi casă de locuit şi circa 50 metri pătraţi din adăpostul de animale. Se lucrează la măsuri complementare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Urmează ca pompierii să stabilească sursa care a generat incendiul.
La misiunea de stingere au participat pompierii din cadrul detaşamentelor Dărmăneşti şi Moineşti.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.