Care-i locul lui Cristos?

Evanghelia duminicii ce urmează îl prezintă pe Isus instruindu-i pe ucenicii săi, pe cei care se arată dispuşi să-l urmeze având convingerea că El are cuvintele vieţii veşnice. În faţa unei astfel de învăţături care impune iubirea lui Cristos mai presus decât iubirea tatălui, a mamei, a soţiei, a copiilor şi chiar a vieţii proprii, o urmarea a Lui care ar echivala cu purtarea crucii şi chiar renunţarea la toate bunurile, ucenicii (din toate timpurile) nu pot să nu zăbovească îndelung şi să nu se întrebe ce spune şi ce anume le cere Isus.
Cine cere lumina Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu, şi apoi îşi ia timp să reflecteze, va descoperi în cuvintele lui Isus o adevărată revelaţie. Înţelepciunea transmisă de Mântuitorul nostru se află în capacitatea de detaşare pe care ucenicul trebuie să o dobândească vizavi chiar de cei mai dragi ai săi, de evenimentele (fericite sau nefericite) ale vieţii, de bunurile sale (dobândite adesea cu trudă). Această detaşare nu înseamnă neapărat desconsiderarea lor, ci o orientare care îi acordă întâietate lui Cristos.
În Evanghelie Cristos este prezentat parcă puțin nervos, prea sătul poate de atâţia ucenici superficiali şi de ocazie, prea supărat pentru faptul că mulţi se amăgesc că sunt creştini doar pentru că undeva în programul lor zilnic este prevăzută şi o rugăciune spusă în grabă, iar în cel săptămânal este inclusă şi o Liturghie „ascultată” la uşa sau în dosul bisericii, mai la răcoare.
Oricât ne-ar surprinde poate o astfel de „reacţie” a lui Isus, ea este cât se poate de firească, aşa cum este firesc ca într-o relaţie de prietenie să apară la un moment dat şi întrebarea, poate nerostită dar apăsătoare: eu ce/cât însemn pentru celălalt?
Tocmai acest lucru ne invită Cristos să-l descoperim astăzi întrebându-ne pe fiecare: eu cine sunt pentru tine?
Cine este Cristos pentru fiecare dintre noi, unde şi cât este prezent în viaţa noastră ştim doar noi înşine. Însă cine, unde şi cât trebuie să fie Cristos în viaţa noastră ne-o spune el însuşi: primul, în tot ce facem şi mai presus de toţi şi toate. Nu este suficient să fie prezent doar într-o oarecare măsură, într-un oarecare loc şi într-un oarecare fel: trebuie să fie în totalitate, la locul său (dintâi) şi în felul cuvenit.
Pr. Richardo-Dominic Baciu