27 noiembrie 2024

Patru eleve de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu”, la un Master – Class de artă vocală, organizat la Tescani – VIDEO

Tărâmul de poveste de la Tescani, în care a creat compozitorul George Enescu, a fost duminică, 28 august, gazda unui nou dialog al artelor, în care s-au întâlnit creatori din diferite generații, din zona muzicii și a artelor plastice.

Tinerii muzicieni, care au participat la cea de-a VIII-a ediție a Master Class-ului de artă vocală organizat de Asociația ”Noesis Enesco” și Muzeul Național ”George Enescu”, sub numele ”Întâlnirile Muzicale Internaționale «Georges Enesco» Paris-Tescani”, au oferit un spectacol de peste două ore, interpretând fragmente din lucrări celebre semnate de George Enescu, V. Bellini, W.A.Mozart, J. Massenet, G. Verdi, G. Donizetti, G. Rossini s.a.m.d., acompaniați de pianista Alina Pavalache.



”Ne bucurăm – eu însămi, invitata noastră de onoare Elena Moșuc și prietena mea de-o viață Anda Tăbăcaru, împreună cu tânăra echipă de participanți – să vă oferim un spectacol destul de lung, pentru că fiecare dintre cursanți a lucrat cu însuflețire, cu dorința de a învăța și de a se exprima, și atunci am hotârât să facem un program lung, ca fiecare să poată să-ți exprime talentul, dorința de-a cânta, în mai multe stiluri – este și obiectivul acestei clase de măiestrie, acestui proiect pedagogic, care se desfășoară pentru a opta ediție, în paralel cu ”Rencontres Musicales Enesco”, a căror fondatoare sunt, care se desfășoară an de an la Paris – care înseamnă Concursul Internațional de Canto și un festival, cu trei sau cinci concerte. Anul acesta, participanții sunt de două grupe, o grupă de foarte tinere eleve, între 15 și 17 ani, și o grupă de artiști care încep déjà drumul consacrării, între 22 și 35 de ani. Tânăra grupă, extrem de entuziastă și foarte cuminte la învățătură, va deschie acest spectacol cu extrase din George Enescu, pentru că îi datorăm acest omagiu an de an, pentru că ne inspiră, ne veghează și a dăruit acest loc hors du temps (atemporal / în afara timpului, n.m.), unde există o energie și o pace pentru a face muzică, pentru a studia, pentru a picta. Ne inspirăm reciproc (muzicieni și artiști, n.m.), ne ascultă trilurile, noi mai trecem pe lângă creațiile dumnealor, și mai învățăm câte ceva. Anul 2022 este și un an omagial Jules Massenet, care a fost primul profesor de compoziție, la Conservatorul din Paris, al lui George Enescu, de aceea veți vedea în program și câteva opera, câteva arii, bineînțeles, de Jules Massenet. Sunt 130 de ani de la moartea sa și 180 de la naștere. Cu acestea, vă dorim parcurs agreabil în compania noastră”, a declarat pianista Alina Pavalache, vocal coach în cadrul Master-Class-ului de la Tescani.

Printre cei 14 participanți la Master Class, la ediția din acest an s-au numărat și patru eleve de la Colegul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău (Teodora Damian – soprană, Bianca Manole – soprană, Melissa Bogiu – soprană și Ilinca Pintilescu – soprană), care au studiat alături de muzicieni profesioniști. Elevele băcăuane au fost susținute la spectacol de către familie, prieteni, colegi și de către Dana Bîrzu, director al Colegiului Național ”George Apostu” din Bacău. Master – Class-ul a fost condus de soprana Elena Moșuc, pianista – vocal coach Alina Pavalache și regizoarea Anda Tabacaru.

Spectacolul muzical a fost completat, în evenimentul ”Dialogul artelor”, de spectacolul vizual oferit de lucrările semnate de artiștii Ilie Boca, Mihai Sârbulescu, Marcel Lupșe, Ștefan Pelmuș, Dumitru Macovei, Tudor Marinescu și Nicu Ilfoveanu, invitați la cea de-a 46-a ediție a Taberei de pictură de la Tescani.

”Tabăra de pictură de la Tescani a început acum 46 de ani, este un eveniment unic în România, prin longevitate și consecvență. Aducem în fiecare an pictori foarte importanți, foarte buni peisagiști. Artistului Mihai Sârbulescu, unul dintre participanții de anul acesta, i-am făcut și o expoziție la parterul Merăriei, în Galeria ”Ilie Boca”, pentru aniversarea celor 65 de ani pe care i-a împlinit anul acesta. Cer permisiunea să mulțumesc echipei minunate de la Tescani fără de care nimic n-ar fi posibil, este o echipă extraordinară, care pune tot sufletul pentru ca noi, cu ideile noastre, să putem fi aici, cu dumneavoastră”, a declarat Gabriela Ilaș, coordonator proiecte culturale la Muzeul Național ”George Enescu” – Secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”.

Evenimentul găzduit duminică la Tescani face parte din programul  ediției 2022 a Festivalului Internațional „George ENESCU”.

Laura Huiban



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014