15 noiembrie 2024

Acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I continuă!

În perioada 26-28 august a.c., în Piața Tricolorului și pe Insula de Agrement din municipiul Bacău se vor desfășura festivaluri de muzică : Festivalul Serilor Băcăuane” și „Festivalul de muzică electronică”.

În acest context, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi prezente cu efective sporite pentru a asigura și menține un climat de ordine și siguranță publică.



Pe toata durata festivalurilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean” Stefan Cel Mare ” Bacău, vor asigura măsurile de ordine necesare pentru siguranţa participanților. Vor fi constituite echipe mobile de intervenție, 24 de ore din 24, pregătite să intervină în situația producerii unor evenimente și vor acționa pentru prevenirea oricăror abateri de la normele legale, iar orice derapaj constatat va fi sancționat conform legii.

Zilnic, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, prin structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalităţii economice, combatere a criminalităţii organizate, prevenire, acțiuni speciale și arme, substanțe periculoase vor asigura o prezență activă, atât în cadrul festivalurilor, cât și în proximitatea acestora, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Polițiștii Biroului Rutier Bacău vor acționa permanent pentru fluidizarea traficului rutier, dar și în scopul depistării și tragerii la răspundere a celor care conduc sub influența substanțelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice.

În vederea asigurării unui răspuns proactiv față de fenomenul consumului de droguri, Agenția Națională Antidrog, prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, va desfășura activități specifice pe linia prevenirii și reducerii riscurilor asociate consumului de droguri.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a dispus măsurile necesare, astfel încât evenimentele din acest sfârșit de săptămână, să se desfășoare în depline condiții de siguranță.

În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, în toată această perioadă vor fi angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în misiunile pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență.

Inspectorii de prevenire desfășoară permanent verificări pe linia apărării împotriva incendiilor. În ceea ce privește evenimtentul din această seară, de pe Insula de Agrement Bacău, sunt organizate controale tematice. Aceste acțiuni au rolul de a identifica eventualele nereguli și de a oferi posibilitatea agenților economici să le remedieze, astfel încât participanții să fie în siguranță.

Recomandăm participanților la evenimente să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, în zonele aglomerate să acorde o atenție sporită copiilor, care se pot rătăci cu ușurință în mulțime, bunurilor și obiectelor personale, să se delimiteze de orice formă de violență fizică sau verbală și să solicite sprijinul forțelor de ordine aflate în apropiere, ori să apeleze numărul unic de urgență 112, dacă situația o impune.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014