FESTIVALUL SERILOR BĂCĂUANE: Cucerirea Raiului

În această seară debutează ediția I a Festivalului serilor băcăuane, după trei ediții ale Serilor diasporei. Organizat de Filarmonica Mihail Jora, sub egida Consiliului Județean, Festivalul se desfășoară în Piața Tricolorului, de vineri până duminică, de la ora 20.00. Fiesta latino Americana este primul concert, susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Mihail Jora, sub bagheta dirijorului argentinian Ramiro Arista.

Acesta colaborează de 10 ani cu simfonicul băcăuan, alături de care realizează concerte de mare succes, ce plac în egală măsură muzicienilor băcăuani și publicului. Ramiro a avut amabilitatea de a împărtăși cu noi câteva gânduri pentru cititorii cotidianului Deșteptarea, apreciind colectivul artistic și subliniind sprijinul constant pe care l-a primit în a se afirma ca tânăr dirijor, de la maestrul Ovidiu Bălan – care a educat orchestranții în diferite repertorii din toate tradițiile, secondat de Pavel Ionescu Ambrosie care a impresariat această orchestră, vizibilă acum în orașe de renume și prestigiu cultural. Aici au venit dirijori din toată lumea, la cursuri sau ca invitați în concerte simfonice.



Ramiro a primit o asemenea oportunitate și în această seară ne prezintă un concert de muzici spaniole și latino americane, cu piese antrenante, impregnate de energie, impresii și culori. El poate numi acest concert La conquista de Paraiso, Cucerirea Raiului, imaginată ca o călătorie exotică.

A doua seară, de sâmbătă, 27 august aparține formsției de jazz Dixie Tram și la final de Festival, invitate sunt: Gloria și Ozana Barabancea. Sub bagheta Ozanei Barabancea, orchestra va interpreta lucrări din repertoriul clasic și piese de mare popularitate. Un Festival care promite și vine, ca întotdeauna, în întâmpinarea dorinței ascultătorilor!

Ozana Kalmuski Zarea