25 noiembrie 2024

Elefanții cu fundurile roz

Mă întreb: mai există festival cu muzică și mare tămbălău, unde să nu fi dat iama drogații? Întreb asta tocmai pentru că, în ultima vreme, „jăndarii” și colegii lor de minister tot anunță capturi de droguri pe oriunde cântă muzica la maximum. Aveam și noi, în premieră, în zona Cașin (de poveste, de altfel) un festival care să scoată din anonimat județul, și iată!, se umple internetul cu știri altfel decât ne-am fi așteptat.

Dom’le, să se fi auzit că în frumusețea asta de zonă au crescut, nu știu, elefanți cu fundurile roz și „gălăgia” verde-neon, după ploaia de zilele trecute, și tot nu ar fi făcut un așa ecou în lume. M-aștept să vină puhoi de drogați cu rahaturile lor, de-o să înfunde și mai mult în sloboz capătul ăsta de județ.



Înțeleg că politicienii sunt concentrați acum pe subvențiile la energie. Bravo! S-o țină tot așa! Problema e că au permis să intre cantități tot mai mari de otrăvuri, fără ca „specialiștii” care încasează, cred, salarii babane să-și fi dat măcar seama. Sunt convins că oamenii legii știu despre Onești că a devenit, din păcate, un centru important al traficanților de droguri, judecând, cel puțin, după comunicatele pe care chiar ei ni le trimit. Nu vreau să cred că lupta asta cu drogurile e o cauză pierdută și nici nu vreau să mă gândesc că, la mijloc, ar fi interese la niveluri atât de înalte, aidoma statelor occidentale, încât să ne băgăm cu toții neputincioși capetele-n nisip. Știu, în schimb, că pericolul ăsta planează asupra tuturor.

Imaginați-vă ce s-ar putea întâmpla dacă un amețit din-ăsta care s-a întrecut cu gluma și și-a băgat mai mult decât ar fi fost necesar ca s-ajungă la starea de euforie pe care-o căuta, ei bine, un individ ca ăsta s-ar afla în preajma copiilor noștri sau a bătrânilor neputincioși. Sau chiar a noastră, a adulților mai în putere. Ferească-ne Dumnezeu! Ca să nu mai zic de câte se pot întâmpla dacă un drogat s-ar afla la volan, conducând o mașină cu motor puternic.

Nu-mi dau seama, dar se pare că pe ei nu-i mai sperie cam nimic, nici măcar legea de la noi, care, spre deosebire de alte state, prevede pușcărie chiar și în cazul consumatorilor, nu mai zic a traficanților. Trag speranță că, prin zonele mirifice de pe la noi, o să apară mai degrabă cât mai mulți elefanți cu fundurile roz care să-i sperie pe cei care și-au pus nădejdea (și viețile) în „prafurile” aduse din Occident ori Afganistan.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014