În august 2014, în timpul unuia din cele mai puternice atacuri declanșate de IDF în Fâșia Gaza, pe un blog afiliat Times of Israel, a apărut un articol intitulat „Când genocidul este permis”. Articolul încerca să explice că, în anumite condiții, genocidul este necesar pentru a permite supraviețuirea unui popor. Armata Israeliană tocmai făcuse 2.500 de victime civile în Gaza, spre consternarea întregii lumi.
Timpul a demonstrat că nu a fost vorba despre un eveniment izolat. Că Occidentul care condamnă atentatele teroriste, genocidul, războaiele, tortura dizidenților, închiderea jurnaliștilor, asasinarea inamicilor politici închide ochii atunci când toate acestea sunt făcute de propria tabără.
Oamenii așa-zis civilizați, citiți și cultivați, venerați de «intelighenție», sunt cei mai democrați și bine-intenționați câtă vreme cei cu care s-au asociat sunt la putere, câștigă alegeri sau războaie, sunt izvorul de la care se adapă alte popoare.
Când aceștia încep să piardă lupte, când sunt înlăturați de la putere, când popoarele încep să-i respingă, oamenii civilizați încep să descopere că nu e o problemă cu loviturile sub centură, că terorismul poate fi justificat dacă îi ajută să-și îndeplinească obiectivele și că, în general, nici prea multă democrație nu este prea bună iar o mică dictatură nu poate strică nimănui câtă vreme le readuce la putere idolii…
„Pacifiștii” care condamnă invazia Ucrainei, uciderea civililor în bombardamente, distrugerea școlilor și spitalelor nu au nici o problemă dacă aceleași lucruri, ba chiar și mai grave sunt făcute de tabăra occidentală. Asasinarea șefilor din administrația impusă de ruși în regiunile ocupate este deplin justificată de acești așa-zis democrați, folosirea armelor interzise este o problema prea puțin importantă pentru a fi discutată iar bombardarea unei centrale atomo-electrice pentru a provoca un dezastru umanitar este doar o tactică normală de război.
În aceste condiții, de ce să ne mirăm că asasinarea fiicei lui Alexandr Dughin este considerată acceptabilă si justificată de o anumită categorie de persoane? Cei care-și puseseră steagul Fraței la profil și scriseseră „Je suis Charlie”, după atentatele de la Paris sunt total de acord că un scriitor dubios din punctul lor de vedere, care scria lucruri neplăcute pentru ei a fost cât pe ce să fie asasinat de o bombă pusă de serviciile secrete occidentale. Pentru că, oricât ne-ar ameți unii, Dughin nu era important în Rusia, unde fusese marginalizat în ultimii ani; în schimb, propaganda occidentală i-a creat o statuie impozantă, descriindu-l ca „ideologul lui Putin”. Prin urmare, asasinarea sa ar fi avut o mai mare greutate în Occident decât în Rusia.
