22 noiembrie 2024

Vara examenelor

  1. Colocviul de practică pedagogică

2022 an cu noroc

Zic aşa pentru că studenţii de la specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar pe care i-am evaluat la finele semestrului al doilea au avut privilegiul de a consulta o lucrare exclusiv practică: „Lecția/activitatea-lecţie, în evenimente. Ghid de proiectare didactică” (Bacău, Editura „Egal”, 2021), cuprinzând proiecte didactice realizate de învăţători, educatoare şi profesori, multe dintre acestea pentru discipline din zona limbii şi literaturii române. Pe baza lor, studenţii au reuşit să-şi alcătuiască propriile scenarii didactice, pe care apoi le-au transpus în viaţă într-o modalitate inedită: au devenit personaje în filmările realizate potrivit proiectelor propuse. Interesant e că experienţa a devenit naţională, de vreme ce propunătorii proveneau din aproape toate regiunile ţării. Din şcolile/grădiniţele unde au efectuat practica pedagogică (asistenţe, lecţii de probă, lecţie finală) au ajuns la noi adeverinţele care atestau realizarea obligaţiilor studenţeşti.



Lecturi critice

Parcurgând aproape 200 de astfel de documente, am considerat că este utilă consemnarea câtorva observaţii privind redactarea lor.

  1. ANTETUL. „Inspectoratul Şcolar al Judeţului X” (corect: „judeţului”); „Grădiniţa cu Program Prelungit nr. X” (corect: „Nr.”); „Şcoala Primară X” (corect: „X, comuna Y, judeţul Z”); „strada M-şal X” (DOOM nu prevede abrevierea acestui nume de grad militar, ca la general: gen./g-ral); „Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare” (corect: „Ştefan cel Mare”); „Piatra Neamţ” (corect: „Piatra-Neamţ”);
  2. DATA. „3.6.2022” sau „3.6.22” (corect: „03.06.1922”, conform grilei ZZ LL AAAA; nu trebuie scris cuvântul „Data”);
  3. LIMBAJUL OFICIAL-ADMINISTRATIV. Specia este denumită printr-un singur termen: „Adeverinţă” (nu „de practică” sau „pentru efectuarea stagiului de practică”); formula introductivă este un clişeu lingvistic care nu poate fi modificat: „Se certifică faptul că” sau „Vă informăm că” (corect: „Se adevereşte prin prezenta că”); raportarea nominală: „Subsemnata,” sau „Se adevereşte că XY” (corect: „că doamna/domnişoara/domnul XY”; cuvântul „Subsemnata” este specific unei cereri);
  4. ABREVIERILE. „d-na/dna.”, „d-şoara/dra.”, „d-l/dl./d-nul” (corect: „dna”, „dra”, „dl”); 5. VIRGULA DE PRISOS. „se adevereşte, că”; „se adevereşte că, doamna”; „că doamna, XY”;
  5. MASCULINIZARE. „doamna XY, profesor pentru învăţământ primar” (corect: „profesoară pentru învăţământul primar”);
  6. SEMNĂTURI. „Director,/ Prof. înv., XY” sau „Director,/ Prof. Înv. Primar, XY” (corect: „Director,/ Prof. înv. primar XY”); „Secretar Şef” (corect: „Secretar-şef”);
  7. INUTILITĂŢI. „Se adevereşte faptul că” (cuvântul inutil: „faptul”; redundanţă); „posesor al gradului didactic I în învăţământ” (cuvinte inutile: „în învăţământ”; pleonasm).

 

 

 

 

 

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014