Primele zile de antrenamente la bazinul olimpic de la Bacău au venit şi cu o primă accidentare pentru Nick (N&D) la Splash! Vedete la apă, show ce va avea premiera în această seară, de la 20:30, la Antena 1. Ca să își poată continua pregătirea dinaintea saltului făcut pentru concurs, artistul a avut nevoie de îngrijirea medicilor. La filmări a fost prezentă și fiica lui, care este atât susținătorul său numărul 1, cât și principalul său critic.
Nicolae Marin sau Nick (N&D) are rău de înălțime și la filmările celui mai răcoros show al verii „l-a însoțit“ un ghinion desprins parcă dintr-un scenariu pentru o comedie. El s-a lovit puternic la brațe în timp ce cobora una dintre scările aflate între platformele bazinului. Toate acestea s-au întâmplat pentru că a ignorat sfaturile antrenorilor, care le-au spus concurenților în repetate rânduri să coboare scările cu fața la trepte, nu cu spatele la ele.
„Fix două minute înainte, antrenorul ne-a zis: «Nu coborâți în față, așa, pe scări! Coborâți cu spatele, pentru că așa este safe (n.r.: sigur)». Nick, băiețașul, a zis el că știe mai bine ce face. Și a coborât cu fața și s-a lovit, săracul“ , a povestit Irisha. „Din ce-am înțeles, când îl strigam pe Nick, italianul, Nick de la N&D a căzut pe scări“, a declarat şi Cătălin Cozma, antrenorul cunoscutului artist.
O parte dintre antrenamente, dar și săritura executată au fost înregistrate de fata cântărețului, cea care îl ajută cu postările pe social media şi care i-a fost alături în fiecare zi la filmările de la Splash! Vedete la apă. În vârstă de 15 ani, Andreea Marin are o relație minunată cu celebrul ei tată, care a împlinit 45 de ani pe 30 iulie. Și, ca în orice relație bazată pe sinceritate și încredere, cei doi se ceartă adeseori, însă, se împacă foarte repede. „E enervantă, mă scoate din sărite foarte repede, dar ne și împăcăm foarte repede“ , a mărturisit NiCK, în vreme ce fiica sa a completat: „Cea mai enervantă persoană pe care am putut să o întâlnesc vreodată în viața mea. Deci, nu există om mai enervant. (…). O să aveți o mare surpriză, pentru că și-a schimbat tactica. O să fiți șocați“.
De pe ce platformă a făcut saltul NiCK, care au fost notele primite de el, dar și cum s-au descurcat colegii săi, telespectatorii pot afla urmărind cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă“ din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.